Un miliard de euro investit în sectorul românesc de petrol și gaze, în segmentul de explorare și producție (upstream) onshore, ar putea adăuga 5,8 miliarde de euro la produsul intern brut (PIB) al României și aduce o creștere de 3,1 miliarde de euro a contribuțiilor la bugetul de stat pe o perioada de circa 10 ani, transformând sectorul într-un contributor mai important la creșterea economică a țării, arată un studiu realizat de Deloitte România la solicitarea Federației Patronale a Energiei (FPE). De asemenea, potrivit analizei, o astfel de investiție ar putea crea și conserva aproximativ 43.500 de locuri de muncă pe piața locală.
Studiul a fost realizat pe baza unor modele de analiză folosind cei mai recenți indicatori input-output din tabelul de profil publicat de Eurostat pentru România (2020). Cifrele indicate măsoară impactul direct și indirect (activități specifice industriei), precum și impactul indus al investiției (stimularea consumului și a altor efecte de piață), și au un interval de referință de 11 ani, adică un an pentru construcția și operaționalizarea infrastructurii aferente investiției și zece ani de producție. Amploarea efectelor estimate ale unei astfel de investiții este dată de statutul special al sectorului petrol și gaze în țara noastră, din perspectiva valorii adăugate generate și din cea a interdependențelor puternice cu cele mai multe dintre sectoarele esențiale ale pieței locale, explică studiul. România este cel mai mare producător de gaze naturale din Europa Centrală și de Est și al doilea din Uniunea Europeană și se menține în topul producătorilor de petrol de pe continent, iar investițiile suplimentare în sector ar contribui la consolidarea independenței energetice a țării într-o perioadă marcată de presiuni în creștere pe piața europeană de profil.
Cu un potențial de creștere confirmat inclusiv de atragerea unora dintre ce mai puternici investitori străini, segmentul de explorare și producție al sectorului petrol și gaze este un contributor important la bugetul de stat și un facilitator al modernizării economiei și al inovației tehnologice.
“Cu o istorie de peste 160 de ani, exploatarea zăcămintelor de țiței si gaze naturale acoperă o parte semnificativă din nevoile tranziției energetice, asigurând totodată aprovizionarea cu energie fiabilă și stabilă crucială pentru o creștere economică susținută și pentru dezvoltarea industriei românești în noul context european. Producția internă de petrol și gaze reduce dependența României de energia importată și are o contribuție semnificativă la securitatea energetică națională și regională. Sectorul contribuie semnificativ la bugetul de stat prin impozite și taxe generale precum și printr-o sumă de impozite specifice aplicate.Dar remarc aici în mod deosebit factorul de multiplicare considerabil al fiecărui euro investit de sectorul de petrol și gaze: o investiție de 1 miliard EUR în producția onshore de țiței și gaze generează un impact economic de aproape 9 miliarde de euro pe care le regăsim deopotrivă în PIB cât și în contribuții către bugetul statului român.”, a declarat Daniel Apostol, Director General, Federația Patronală a Energiei.
Federația Patronală a Energiei, fondată în anul 1991, este un promotor al acțiunilor necesare pentru ca România să se bucure de energie abundentă, accesibilă ca preț, obținută respectând principiile de protecție a mediului.FPE reprezintă 95% din industria de petrol și gaze a României și capătă o relevanță tot mai mare în domeniul energiei regenerabile și a tehnologiilor necesare reducerii emisiilor, în ritm cu dezvoltarea lor în țara noastră.
