Transporturile aeriene reprezintă astăzi unul dintre pilonii esențiali ai conectivității și dezvoltării economice. România traversează o perioadă de creștere fără precedent în acest domeniu, marcată de investiții majore în infrastructură, extinderea capacităților aeroportuare, modernizarea serviciilor și deschiderea de noi oportunități pentru mobilitatea națională și internațională.
Conferința Income Magazine Corporate „DESCHIDERE, DEZVOLTARE, DECOLARE – Noul Aeroport Internațional Maramureș schimbă perspectiva” a adus la aceeași masă lideri ai industriei, decidenți politici, specialiști, companii aeriene, administratori de aeroporturi, investitori și reprezentanți ai instituțiilor relevante. Invitat în cadrul conferinței, președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, a declarat că „fără bani europeni nu am fi avut o asemenea investiție”.
„E un moment de mare însemnătate pentru județ, pentru că principală poartă de intrare, aeroportul, e în sfârșit îmbrăcată în haine noi. Acum câțiva ani am reușit să finalizăm reabilitarea pistei, dotările legate de aterizarea aeronavelor de mari dimensiuni, iar duminică am reușit să facem primele zboruri din noul terminal.
Aeroportul are scopul de a crește accesibilitatea turiștilor, Maramureșul e un brand turistic prin excelență, și să vii dinspre București într-o oră, să ai acces în Baia Mare, apoi în Maramureșul Voievodal, Țara Lăpușului, Țara Codrului, Țara Chioarului, e un atu, dar nu singurul. Ne intereseaază businessul, să fim deschiși spre noi afaceri care să vină spre Maramureș – e unul dintre puținele județe din România care e net exportator. În Maramureș se produce mai mult decât se importă, România din păcate are invers acești parametri.
Nu considerăm în acest moment aeroportul ca o afacere profitabilă, ci ca o afacere. Investești la început pentru beneficii ulterioare. Nu vrem să investim pe termen scurt, ne interesează dezvoltarea pe termen lung. Va mai fi nevoie de ani pentru ca aeroportul să nu aibă nevoie de subvenții de la CJ ca să funcționeze tanda pe manda. Această investiție, finanțată din trei surse, oamenii trebuie să știe că fără fonduri europene la dispoziție nu am fi avut o asemenea investiție. Din cauza întârzierilor, am avut un ajutor de la guvern iar restul banilor vin dintr-un credit luat de CJ Maramureș. E un efort care merită, însă”, a declarat Gabriel Zetea în cadrul conferinței.