Transporturi

Grindeanu: Știu că nu convine faptul că o să avem o nouă companie de transport de marfă de stat în România

CFR Marfă se va transforma în noua companie Carpatica Feroviar, o societate care sigur că ar fi bine, pentru unii, să nu existe, a afirmat, marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, după dezbaterile pe marginea proiectului de buget pe 2025 al ministerului, din comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului.

Grindeanu a subliniat că înființarea noii companii Carpatica Feroviar nu intră în contradicție cu deciziile Comisiei Europene.

”Eu știu că nu convine faptul că o să avem o nouă companie de transport de marfă de stat în România. În proiectul de buget, așa cum bine știți, avem capitalizarea acestei companii cu 2 miliarde de lei. Și vreau să vă spun că totul este făcut după deciziile Comisiei Europene, nu intră în contradicție. Eu, când am fost la Comisia Europeană, am spus următorul lucru: ‘Vreau să aplicăm pentru CFR Marfă același scenariu pe care Comisia l-a aplicat la fosta companie de transport aerian din Italia, Alitalia’. A mers în faliment, au închis-o și au făcut o nouă companie, curățând, dacă vreți, partea neproductivă din acea companie și având o nouă companie de transport aerian – ITA. Același scenariu se aplică la CFR Marfă. CFR Marfă se va transforma (…) în noua companie Carpatica, care sigur că ar fi bine pentru unii să nu existe”, a afirmat șeful de la Transporturi.

Potrivit acestuia, au existat piedici în înființarea acestei companii, însă nu se va renunța la acest proces.

”Știu că în aceste luni au existat tot felul de piedici, eu sunt încăpățânat de felul meu, și cred că această companie este cât se poate de necesară, mai ales că în ultimii ani, în ultimii doi ani, CFR Marfă a trecut și este pe profit operațional. Ea, dacă este pe pierdere, este pe pierderea istorică din urmă cu 10 – 15 ani, dar și în 2022, și în 2023, și în 2024 CFR Marfă a fost pe profit operațional. Asta ne duce în situația în care ceea ce am gândit – și anume înființarea acestei noi companii care să preia acea parte sănătoasă din CFR Marfă – să fie un scenariu pe care vrem să mergem în continuare, așa cum a mers și Italia cu compania de transport aerian amintită mai devreme”, a transmis Sorin Grindeanu.

Declarațiile ministrului vin în contextul în care Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR) a anunțat că a depus o nouă plângere la Comisia Europeană pentru nerespectarea de către statul român a obligațiilor privind recuperarea ajutorului de stat incompatibil acordat CFR Marfă, precum și ”încercarea evidentă de eludare a dispozițiilor europene” prin înființarea companiei Carpatica Feroviar România.

”OPSFPR reclamă la Comisia Europeană intenția statului român de a folosi banii publici destinați capitalizării Carpatica Feroviar România pentru achiziționarea de material rulant și alte active de la CFR Marfă. Banii vor fi ulterior transferați de către CFR Marfă în conturile Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru stingerea ajutorului financiar ilegal stabilit prin decizie CE. Practic, un ajutor ilegal din bani publici pe care CFR Marfă l-a primit în trecut, urmează să fie stins tot cu bani publici, nu prin valorificarea în mod transparent a patrimoniului CFR Marfă”, susțin reprezentanții organizației într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

În plângerea depusă, organizația solicită Comisiei Europene să investigheze nerespectarea Deciziei de recuperare a ajutorului de stat incompatibil acordat CFR Marfă, să blocheze transferul activelor viabile către Carpatica Feroviar, având în vedere lipsa unei proceduri transparente și impactul asupra pieței, să analizeze impactul alocării de 300 de milioane de euro din fonduri publice, care contravine principiilor utilizării eficiente a resurselor și legislației europene privind ajutoarele de stat și să solicite măsuri imediate pentru restabilirea condițiilor de concurență loială pe piața transportului feroviar din România.

Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România reprezintă interesele operatorilor privați din sectorul feroviar, a fost constituită în anul 2015, în baza Legii Dialogului Social, și este afiliată Confederației Patronale ”Concordia”.

Cele mai recente știri

To Top