Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID), împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), lucrează la o aplicaţie unică de control a instituţiilor statului român, pentru a evita suprapunerea organelor de control când se duc să verifice un agent economic, a declarat, miercuri, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan.
„Lucrăm la designul unei aplicaţii unice de control a instituţiilor statului român, împreună cu cei de la ANPC, în care ne dorim să nu mai avem acea suprapunere a organelor de control când se duc să verifice – poate chiar trei-patru instituţii – pe acelaşi agent economic într-o singură zi, poate chiar pe aceeaşi speţă. Nu că s-ar fi întâmplat aşa ceva vreodată în România, dar doar spun preventiv acest acest lucru. În contextul în care va fi totul jurnalizat, totul va fi interoperabil, atât între cei de la Poliţia Locală, ANAF, DSV, ANSVSA, ANPC într-o formă în care vor putea să vadă toţi inspectorii că în urmă cu două zile a fost o altă autoritate publică, care a verificat fix acelaşi lucru. Şi din acest punct de vedere mi-aş dori foarte tare să fim parteneri, pe lângă Ministerul Finanţelor, pe lângă organele de control, şi cu companiile. După ce vom face acest demers, este evident că totul va fi transparent şi nu va mai putea să vină cineva şi a doua zi şi a treia zi tot pe aceeaşi speţă să te amendeze. Totul va fi jurnalizat în această formă”, a explicat Ivan, la o masă rotundă pe tema soluţiilor digitale pentru combaterea economiei informale din România.
El a precizat că acum se caută o sursă de finanţare pentru această aplicaţie.
„Deja avem făcut designul împreună cu colegii de la ANPC şi căutăm o sursă de finanţare pentru această aplicaţie”, a adăugat Ivan.
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, în colaborare cu Visa, a organizat, miercuri, o masă rotundă pe tema soluţiilor digitale pentru combaterea economiei informale din România.