Bugetul Bucureștiului nu a fost tăiat, ci s-a luat din el pentru fondul de solidaritate, prin care se echilibrează bugetele zonelor, localităților, județelor mai sărace, a precizat sâmbătă președintele UDMR, Kelemen Hunor.
‘Nu am tăiat bugetul lui Nicușor Dan. Am făcut un lucru care nu s-a făcut niciodată în România. Am luat și de la București în fondul de solidaritate. Până acum a dat toată țara în fondul de solidaritate, Bucureștiul nu a dat. (…) Și am mai făcut o chestie. În 2025, mergem pe datele din recensământ și nu pe datele statistice care erau înșelătoare, fiindcă erau apartamente unde erau înregistrate 1.000, 2.000, 3.000 de persoane și nu locuiau acolo, dar calculele se făceau pe date statistice, ceea ce nu este corect. Am luat și de la București, fiindcă, până la urmă, țara are o capitală, nu capitala are o țară. Și sectoarele au acceptat foarte greu”, a spus liderul UDMR, la Prima TV.
Potrivit acestuia, ‘mai sunt câteva aberații în București’.
‘Gigacaloria este cea mai ieftină, fiindcă aici ei nu puneau nimic în fondul de solidaritate și făceau subvenții (…). Metrorexul e susținut de toată România și de către tataie și mamaie din Țara Moților și din secuime și din Suceava. Poate că ei nici nu știu că susțin Metrorexul, dar sigur că nu vor călători cu metroul, ca să aibă sindicatele foarte mulți bani și ca să poți să ții biletul la un preț scăzut. Deci nu e corect să subvenționeze toată țara Metrorexul și Bucureștiul să nu contribuie la fondul de solidaritate. Asta s-a întâmplat și, până la urmă, au înțeles și ceilalți’, a explicat liderul UDMR.
El a reafirmat că este necesară o lege a Capitalei, argumentând că ‘nu sunt foarte echilibrate sarcinile, atribuțiile între Consiliul General și primăriile de sector’.
‘Nu poți să rezolvi în legea bugetului sau în legea finanțelor publice locale. Aici, toată Capitala trebuie să aibă o lege. De ani de zile spunem noi că trebuie o lege pentru Capitală, fiindcă nu sunt foarte echilibrate sarcinile, atribuțiile între Consiliul General și primăriile de sector. Primăriile fac o grămadă de investiții, de exemplu, dar taxele imobiliare, impozitele pe clădiri sunt stabilite de Capitală, de Consiliul General, nu de sectoare. Deci unde ați mai văzut o unitate administrativ-teritorială cum e Sectorul 1? Salubrizarea, serviciile de salubritate sunt pe gratis. Așa ceva nu există niciodată, nicăieri în lumea civilizată, doar în București. Doar în Sectorul 1. Eu stau în chirie în Sectorul 1. Să nu plătești nimic pentru serviciile de salubritate – nu se poate. Deci e inacceptabil. Și da, trebuie o lege pentru Capitală, legea Capitalei, în care trebuie gândite foarte echilibrat sarcinile între sectoare și Consiliul General și veniturile. (…) Ori facem ceva gândit și respectând și referendumul, ori dacă vreți să cârpim în legea bugetului, nu se poate în trei săptămâni, în două săptămâni să găsești o soluție corectă. (…) Și de aceea am spus că luăm și de la Capitală și punem în fondul de solidaritate. Primarii de sectoare au protestat, dar pe urmă au acceptat, au înțeles’, a transmis Kelemen Hunor.
