Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat vineri, după dezvăluirea că la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)s-au acordat 16 salarii anual, că nu crede că astfel de acţiuni ale autorităţilor statului, instituţiilor publice autonome, companiilor de stat, fac cinste şi a precizat că în legea privind măsurile fiscal-bugetare există un capitol întreg dedicat instituţiilor publice autonome, inclusiv ASF-ului, tocmai ca astfel de situaţii pe viitor să nu existe.
”Eu nu cred că astfel de acţiuni ale autorităţilor statului, instituţiilor publice autonome, companiilor de stat, fac cinste şi suntem morali în faţa cetăţenilor atunci când ştim cu ce probleme ne confruntăm. Există aceste acordări de sporuri, de salarii, nu cred că este un lucru care se înscrie pe traiectoria aceasta pe care o impune Guvernul. Totuşi, Guvernul României, responsabil fiind de finanţele ţării şi de banii contribuabililor, a înţeles atât în luna martie prin legea privind măsurile fiscal-bugetare cât acum, din nou, prin această ordonanţă, să folosească cât mai chibzuit banii oamenilor”, a precizat Boloş.
El a arătat că în legea privind măsurile fiscal-bugetare există un capitol întreg dedicat instituţiilor publice autonome, inclusiv ASF-ului, tocmai ca astfel de situaţii pe viitor să nu existe.
”Atunci în lipsa unui cadru legal care să impună anumită stare de normalitate pentru cheltuirea banilor şi exploatarea bunurilor statului, administrarea bunurilor statului, exercitarea dreptului prevăzut de lege pentru autoritate publică care acţionează pe o piaţă de monopol, toate acestea, în lipsa unor mecanisme legale care să le impună anumit tip de disciplină, se pot întâmpla şi aceste lucruri, da nu cred, foarte sincer vă spun, că face cinste situaţiei actuale cu care ne confruntăm, în condiţiile în care Guvernul României este la al 3-lea set de măsuri ca să impună reguli mai stricte de cheltuire a banilor publici”, a afirmat Marcel Boloş.
Ministrul a precizat că ”era o ruşine pentru Guvernul României să nu adopte măsuri de folosire chibzuită a banilor şi România să meargă cu această traiectorie de deficit, să ajungă undeva la 7 sau 8 %”. ”Aşa ceva nu putea fi explicat din sub nici o formă în faţa oamenilor când pe bună dreptate Comisia Europeană putea să ia decizia aceasta suspendare a fondurilor fără echivoc”, a mai spus Boloş.