Actualitate

Marcel Boloș: „Minunile acestea care ţin de veniturile din digitalizare nu se pot întâmpla peste noapte”

Consolidarea fiscală este un obiectiv imediat, dar şi de durată pentru ţara noastră, şi va trebui la un moment dat să definim şi orizontul de timp, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„Consolidarea fiscală este un obiectiv imediat, dar şi de durată pentru ţara noastră şi, dacă a fost un început timid anul trecut de consolidare fiscală, pot să vă spun că greutăţile prin care am trecut, chiar dacă a fost un exerciţiu pentru noi din care am învăţat foarte multe, şi felul în care trebuie să prezentăm aceste tipuri de măsuri care fac parte din procesul de consolidare fiscală…Nu este un proces uşor, iar în calitate de ministru al Finanţelor, care am participat zi de zi alături de colegii mei la aceste tipuri de măsuri, am avut câteva lucruri cu care am rămas în minte, astfel încât un nou început pe această temă trebuie să arate cu totul altfel. Chiar în condiţiile în care anul acesta este un an electoral, cu măsuri care sunt extrem de sensibile şi extrem de discutate în spaţiul public”, a spus Boloş la Evenimentul Profit.ro – „Investiţii vs Deficit: Provocări şi riscuri în economie sub impactul datoriei şi deficitelor publice în creştere”.

El a adăugat că angajamentul României pe drumul consolidării fiscale este unul ferm şi că va trebui definit orizontul de timp, pentru că investitorii instituţionali sunt destul de sensibili şi doresc un exerciţiu care să pună în faţă acest orizont.

„Sigur, aici noi avem în fiecare lună un comitet de analiză a veniturilor şi analizăm în detaliu contul de execuţie bugetară. Şi colegii de la direcţia de analiză macroeconomică fac un lucru extraordinar pentru ceea ce înseamnă analizele pe care ni le pun pe masă şi discuţiile pe care le purtăm pe această temă. Dar, cum spuneam, angajamentul nostru, al ţării noastre, al României, pe drumul acesta al consolidării bugetare este un angajament ferm. Aici va trebui la un moment dat să definim şi orizontul de timp, pentru că investitorii instituţionali sunt destul de sensibili şi doresc un exerciţiu, dacă vreţi, care să confirme realitatea şi să ne pună în faţă orizontul de timp pentru ceea ce înseamnă procesul de consolidare bugetară”, a subliniat ministrul Finanţelor.

Acesta a menţionat că, până atunci, vor trebui făcute eforturi ce ţin de o mai bună colectare şi acest lucru va trebui conturat mai bine în perioada următoare de implementare a proiectelor de digitalizare.

„Sigur, aici lumea o să spună: Vedeţi, veniturile din digitalizare încă nu au execuţie bugetară. Da, dar până la execuţia bugetară avem acest modul antifraudă, modulul e-factură, decontul de e-TVA precompletat, care sigur vor da rezultate. Ele nu pot să apară peste noapte, chiar dacă sunt discuţii, poate, şi greutăţi pe care le parcurgem în implementarea lor, însă nu putem să rămânem condamnaţi la situaţia actuală pe care o avem în ceea ce priveşte digitalizarea, să stăm pe munţii aceştia de informaţii care nu au fost utilizaţi sau cel puţin eu nu am ştiinţă să fi fost utilizaţi până când am început aceste demersuri aplicate de implementare a proiectelor de digitalizare. Nu suntem poate întotdeauna foarte pe placul contribuabililor, poate că uneori creăm şi un anumit tip de disconfort, însă trebuie să înţeleagă toată lumea că acesta este viitorul şi să avem suportul şi colaborarea comună. (…) Sigur, minunile acestea care ţin de veniturile din digitalizare nu se pot întâmpla peste noapte şi e un lucru extrem de sensibil şi în acelaşi timp complex, pentru că ştiu din întâlnirile noastre săptămânale cât de mult muncim împreună cu echipa din Ministerul de Finanţe pentru ca să vedem primele rezultate ale implementării acestor proiecte de digitalizare care sunt aşteptate”, a punctat Marcel Boloş.

Ministrul a subliniat că, dacă cifrele o să valideze acest lucru, înseamnă că prin colectare putem să avem o componentă de consolidare fiscală destul de însemnată.

Cele mai recente știri

To Top