Actualitate

Marcel Ciolacu anunţă că nu renunţă la digitalizare în sistemul fiscal: „Nu-mi cereţi să fiu comod pentru că este an electoral „

Foto: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri seară, că nu va renunţa la digitalizarea sistemului fiscal, chiar dacă consideră că în unele locuri s-a exagerat, însă acolo s-a intervenit pentru a remedia situaţiile respective la solicitarea pieţei. ”Nu-mi cereţi să fiu comod pentru că este an electoral”, a declarat Ciolacu, precizând că nu acceptă veşnicele cârcoteli tipic româneşti.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, mircuri seară, la România TV, despre modificările din sistemul fiscal şi digitalizarea ANAF.

”Noi avem un proiect de ţară. Acesta se numeşte aderarea la OCDE (…) Categoric că s-a exagerat. Am făcut…Nu sunt un căpos. Au venit din piaţă anumite cereri, am luat şi am modificat, dar nu pot să fiu neputincios. Nu-mi cereţi să fiu comod pentru că este an electoral. Nu o fac şi n-am să o fac. Încerc să fac bine. Nu pot să vreau în clubul ţărilor dezvoltate, ca să am un trai mai bun, spitale, autostrăzi, să dezvolt ţara mea şi eu să rămân empiric, pe vremurile cu caietul şi cu controale după cum îmi trece mie prin cap. Nu se mai întâmplă decât în Rusia”, a declarat Marcel Ciolacu.

”De 33 de ani trăim într-o nepuţină, stăm cu mâinile, venim ca babele şi găsim scuze de ce nu s-a putut. Aoleu, mamă”, a adpugat premierul.

Acesta a precizat că va continua cu digitalizarea: ”Daţi-mă afară, schimbaţi-mă. Votaţi altfel, daţi-mă afară şi am rezolvat problema, (…) dar eu să văd un sistem opac la orice schimbare, ca să rămână învechit, anchilozat şi corupt, eu n-am să accept. Am deranjat sistemul. Da, lucrăm la acordul fin şi facem ca sistemul să fie mai corect”.

Premierul s-a referit din nou la valorile crescute ale evaziunii fiscale şi a adăugat: ”Haindeţi să nu mai fim cârcotaşi. E tipic românesc”.

Cele mai recente știri

To Top