Nu doar Windows 11 va beneficia de funcţionalităţile oferite de AI-ul Microsoft, ci, în curând, şi vechiul, dar încă foarte popularul, Windows 10.
În urmă cu câteva luni, Microsoft lansa Windows Copilot, o suită de funcţii bazate de inteligenţă artificială generativă, pentru cel mai nou sistem de operare al companiei, Windows 11.
Acum, conform unor surse citate de Windows Central, compania lucrează deja la integrarea aceloraşi funcţii în Windows 10.
Instrumentele de AI vor funcţiona la fel pe ambele sisteme de operare – acestea vor fi disponibile în cadrul unei bare laterale, deschise prin intermediul unui buton plasat în taskbar.
Din bara laterală, utilizatorii da comenzi precum rezumarea documentelor, deschiderea fotografiilor pentru a aplica diverse prelucrări sau aplicarea anumitor configurări la nivelul sistemului de operare.
Motivul pentru care Microsoft face acum acest lucru este simplu: vrea să aducă funcţiile de AI în faţa cât mai multor utilizatori, iar Windows 10 are mai mulţi utilizatori decât Windows 11.
Windows 10 este folosit de peste 1 miliard de utilizatori, în vreme ce Windows 11 abia a trecut de 400.000 de milioane de utilizatori.