Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Energie

Ministrul Investițiilor: În proporție de 90% avem șansa ca peste două zile să adoptăm Legea comunităților energetice

Legea comunităților energetice ar putea fi adoptată peste două zile, a anunțat, marți, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, care a adăugat că se dorește încurajarea municipalităților pentru a aplica pentru proiecte împreună cu rețele de consumatori privați.

‘Nu sunt 100% sigur, dar în proporție de 90% avem șansa ca peste două zile, adică joi, să adoptăm Legea comunităților energetice. Mergem în direcția cea bună. Cred că s-a așteptat câțiva ani. Și astăzi am avut o discuție despre comunitățile energetice. La momentul actual vedem această măsură împărțită în două, odată pentru gospodăriile private și apoi pentru autorități locale. Avem această ocazie datorită reprogramării fondurilor de coeziune la jumătatea exercițiului, avem posibilitatea redirecționării fondurilor către gospodării. Nu s-a decis încă, dar discutăm, nu e decizia mea, e decizia unui comitet de monitorizare. Avem ocazia de a crea o prioritate pentru gospodării, primim o prefinanțare suplimentară și o extindere a termenului de implementare. Avem mai mult spațiu de finalizare a investițiilor, mai ales a celor dificile. Nu vrem să ne atingem de banii de eficiență energetică. Intenționăm să folosim o parte din cele 500 milioane euro pentru a-i utiliza la eficiență energetică și la renovare ca să avem un mix între comunități energetice și eficiență energetică. Din consultările cu băncile, pare să fie realizabil, deci nu redirecționăm bani de la comunitățile energetice către alții, ci creăm o soluție combinată între eficiență energetică și proiecte cu privire la comunitățile energetice’, a menționat Dragoș Pîslaru, la dezbaterea pe tema ‘Oportunități de finanțare prin fonduri europene’, organizată de AHK România.

El a fost întrebat despre cadrul legal privind comunitățile energetice.

Totodată, ministrul a subliniat că se dorește încurajarea municipalităților ‘să aplice împreună cu rețele de consumatori privați’. ‘Le vom da puncte suplimentare dacă primăriile, împreună cu aceste rețele, vor aplica pentru proiecte, pentru că ei au capacitatea administrativă’, a adăugat ministrul.

Cele mai recente știri

To Top