Agențiile de rating și investitorii sunt în așteptare să vadă cum se vor clarifica lucrurile în plan politic în România, iar atât timp cât stăm pe linia din ultimele zece luni nu avem de ce să ne facem griji cu privire la o retrogradare, ba chiar ar trebui să ne gândim ca la un moment dat să înlăturăm perspectiva negativă, a declarat, joi, pentru AGERPRES, directorul general al Trezoreriei Statului, Ștefan Nanu.
‘Agențiile de rating și investitorii sunt în waiting mood, toți se uită să vadă cum se vor clarifica lucrurile. Nu e nicio panică și nicio neliniște neapărat, pentru că România e pe un trend bun. Deci, dacă ne uităm la primul trimestru ce execuție bugetară avem lucrurile arată foarte bine. Din perspectiva țintei pe anul ăsta, suntem practic în track. Pe planul de finanțare suntem într-un stadiu foarte bun: 37% din nevoi sunt finanțate, deși deficitul pe primul trimestru e undeva aproape de 1%. Lucrurile să revină la normalul pe care ni-l dorim noi – costuri de finanțare mult mai jos, să ne apropiem din nou de Ungaria, că s-a creat un ecart între noi și Ungaria, ei beneficiind de o reducere a incertitudinii, deci lucrurile au fost pozitive la ei – odată ce o să se înlăture această incertitudine eu cred că lucrurile vor fi ok. Și agențiile de rating – am avut discuții bune cu ele, au vrut să știe care e situația’, a afirmat Nanu.
Întrebat despre pericolul unei eventuale retrogradări a României, șeful Trezoreriei a respins această posibilitate dacă măsurile din ultimele 10 luni se vor menține.
‘Atât timp cât stăm pe linia pe care am stat și în ultimele 10 luni și pe trendul actual, n-avem de ce să ne facem griji. Important este să ne menținem pe aceeași linie de ajutoare și, practic, de măsuri. Ținta nu se oprește anul ăsta la 6,2 (ținta de deficit bugetar, n.r.), trebuie să se continue și în anii viitori. Noi, practic, în discuțiile pe care le avem cu agențiile, ne gândim dincolo în sens pozitiv, că ar trebui la un moment dat să înlăturăm acea perspectivă negativă. Dar perspectiva negativă va fi ridicată odată ce lucrurile vor fi clare că se continuă și în anul viitor’, a susținut el.
Ștefan Nanu nu este de acord nici cu afirmațiile apărute în spațiul public potrivit cărora România ar putea rămâne fără finanțare în toamnă.
‘Nu, nu văd de ce s-ar reversa în vreun fel lucrurile sau am avea probleme, atât timp cât lucrurile se desfășoară cum s-au desfășurat și până acum și suntem pe calea asta unde, conform planului pe termen mediu, fiscal continuăm ajustarea. Încă o dată: investitorii sunt apreciativi, foarte apreciativi față de ceea ce s-a întâmplat în România în ultimul timp. Acum, că lucrurile pot fi privite și din perspectiva socială, se pot face discuții. Important e să păstrezi trendul și cred că, odată explicate lucrurile, și, mai mult decât atât, dacă se vine, de exemplu, cu o viziune, cu un plan undeva spre sfârșitul anului de către guvernarea care va fi, care arată sustenabilitate și faptul că ne continuăm angajamentele astea în condițiile în care suntem mari beneficiari și de fonduri europene, care multe sunt granturi, iar altele sunt împrumuturi foarte ieftine, beneficiem de o conjunctură foarte bună’, a explicat acesta.
În plus, România este bine poziționată și din punct de vedere energetic, având în vedere exploatarea pe Neptun Deep care începe anul viitor și investițiile în energia nucleară.
‘Iarăși, din punct de vedere energetic, dacă ne uităm că până la urmă toți își evaluează, să zic așa, capacitatea de a adresa probleme din perspectiva asta, noi iarăși suntem bine poziționați. La anul începe exploatarea pe Neptun Deep, avem diversificarea resurselor, investiții mari în energie nucleară. Din punctul ăsta de vedere, iarăși, suntem mult mai bine decât țările din regiune’, a punctat Nanu.
În privința evoluției bursei, care și-a revenit după moțiune, directorul general al Trezoreriei Statului a subliniat că evoluțiile pozitive globale influențează mai mult piața locală decât ‘un zgomot politic’.
‘Sunt lucrurile la nivel local, național și lucrurile globale. De multe ori, un efect pozitiv global, un impact, evoluții pozitive globale influențează mai mult piața locală decât influențează un zgomot politic cum e acum. Așa se întâmplă și pe piața titlurilor de stat, așa s-a întâmplat și la bursă. Deci, lucrurile sunt pozitive, întrucât contextul global e pozitiv. Deci, noi ca să beneficiem și mai mult de contextul ăsta trebuie să nu mai avem incertitudinea asta. Să sperăm că se vor aranja lucrurile repede’, a transmis el.
Directorul general al Trezoreriei Statului, Ștefan Nanu, a participat, joi, la conferința ‘Future of Governance International’, o ediție centrată pe una dintre temele-cheie ale momentului: ‘The Great Governance Reset’.
Evenimentul, ajuns la cea de-a cincea ediție și organizat de Envisia – Boards of Elite, a reunit lideri din sectorul public și privat, membri de board, investitori și experți internaționali, pentru o conversație aplicată despre cum se rescriu regulile guvernanței într-un context marcat de incertitudine, tehnologie și schimbări sistemice.
Printre direcțiile abordate în acest an s-au numărat: cum se reconstruiește legitimitatea instituțională; ce înseamnă guvernanța ‘pregătită pentru criză’; cum se păstrează controlul uman într-o lume influențată de AI; rolul noilor generații în structurile de decizie.
Deschiderea conferinței a fost susținută de geostrategul internațional Tina Fordham.