Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă un pas decisiv pentru modul în care va funcționa statul român în următorii ani, comparabil ca impact cu aderarea la NATO și la Uniunea Europeană, a transmis, sâmbătă, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe pagina sa de Facebook.
”Aderarea la OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – este unul dintre cele mai importante obiective strategice ale României în acest an și reprezintă un pas decisiv pentru modul în care va funcționa statul român în următorii ani, comparabil ca impact cu aderarea la NATO și la Uniunea Europeană. Tocmai de aceea, este un subiect care cred că trebuie abordat mai mult și mai consistent în spațiul public”, a notat ministrul Finanțelor.
Potrivit acestuia, OCDE înseamnă reguli clare, instituții care funcționează și politici publice bazate pe date și pe experiența economiilor dezvoltate – practic, un nou nivel de deschidere și o nouă etapă de dezvoltare pentru România.
”Aderarea la OCDE nu este doar despre statut, ci despre modul în care guvernăm: cum colectăm mai eficient, cum investim mai bine și cum construim încredere – atât pentru românii din țară, cât și pentru cei care trăiesc și muncesc în alte state. În ultima perioadă, inclusiv prin discuțiile aplicate de la Paris cu reprezentanții OCDE, România a făcut pași concreți care ne apropie de obiectivul aderării în 2026 și de consolidarea reformelor asumate”, a adăugat Alexandru Nazare.
În opinia sa, beneficiile economice sunt clare: mai multă încredere și investiții mai mari, costuri mai mici de finanțare pentru stat, politici publice mai eficiente și mai predictibile, o economie mai rezilientă și mai competitivă și o viață mai bună pentru românii din România și pentru cei care muncesc și trăiesc în alte colțuri ale lumii.
”România este pe drumul corect, iar aderarea la OCDE va reprezenta un nou moment istoric, cu impact real asupra dezvoltării și modernizării țării. Însă dialogul și negocierea beneficiilor cu marile economii ale lumii nu se câștigă prin declarații – ci prin consecvență, seriozitate și rezultate concrete”, a subliniat ministrul.