OMV Petrom şi Romgaz au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, acesta urmând să fie depus la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru confirmare, conform unui comunicat remis, miercuri dimineaţa, Bursei de Valori Bucureşti.
OMV Petrom este operatorul, fiecare dintre companii având o participaţie de 50% în proiect.
OMV Petrom şi Romgaz vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producţie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
„Prin decizia finală de investiţie pentru proiectul Neptun Deep, deschidem un nou capitol pentru sectorul energetic românesc. Împreună cu partenerul nostru, Romgaz, intrăm în faza de dezvoltare a primului proiect offshore de mare adâncime din România. Proiectul va contribui la creşterea economică a României şi va consolida securitatea energetică a ţării. Pentru a ilustra dimensiunea proiectului: producţia este echivalentă cu cererea anuală curentă de gaze naturale a aproximativ 4,3 milioane de gospodării multiplicată de aproape 30 de ori. De asemenea, este un pas major pentru strategia noastră 2030 prin care susţinem tranziţia energetică în Romania şi în regiune”, a decclarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
La rândul său, Răzvan Popescu, director general Romgaz a subliniat că Neptun Deep este un proiect strategic pentru România şi pentru regiune din perspectiva asigurării necesarului de gaze naturale şi tranziţiei energetice a ţării.
„Începând cu 2027 vom avea o nouă sursă de gaze naturale, care are potenţialul de a creşte semnificativ producţia de gaze naturale a ţării. Suntem mândri să fim parte a unui proiect inovator, care va aduce beneficii semnificative pe termen lung”, a spus Răzvan Popescu.
Aristotel Jude, director general adjunct Romgaz a precizat că decizia de a investi în dezvoltarea zăcămintelor din acest perimetru este una istorică pentru toate părţile interesate şi care va aduce beneficii incontestabile securităţii şi independenţei energetice a României.
„Rămânem angajaţi în atingerea obiectivelor acestui proiect şi suntem încrezători că Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale va confirma, cât mai curând posibil, planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, moment de la care va începe efectiv etapa de dezvoltare a acestor zăcăminte”, a afirmat Jude.
Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino şi Pelican Sud include 10 sonde, 3 sisteme de producţie submarine şi reţeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principală de gaze către Tuzla şi o staţie de măsurare a gazelor. Platforma îşi generează propria energie electrică, funcţionând la cele mai înalte standarde de siguranţă şi protecţie a mediului. Întreaga infrastructură va fi operată de la distanţă, prin intermediul unei replici digitale (digital twin). Acesta permite optimizarea proceselor
şi va contribui la îmbunătăţirea performanţei de mediu, prin eficientizarea consumului energetic şi reducerea emisiilor.
Prima producţie este estimată în 2027. Producţia la platou va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (circa 140,000 bep/zi), timp de circa 10 ani.
Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagra are o suprafaţa de 7.500 kmp şi se află la o distanţă de circa 160 km de ţărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 şi 1.000 de metri. Explorarea perimetrului a fost accelerata în 2008 şi a inclus două campanii de achiziţie 3D şi două campanii de foraj de explorare. Prima descoperire de gaze a avut loc în 2012.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.
OMV Petrom este o companie în care acţionarii români deţin peste 42% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 21,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor companiei, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori din Londra.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2022. În aceeaşi perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro. În anul 2022 impozitele plătite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale României.
S.N.G.N. Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%.
Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani, în anul 1909. ROMGAZ face explorare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenţii, reparaţii capitale şi operaţii speciale la sonde şi asigură servicii profesioniste de transport tehnologic. În 2013 Romgaz şi-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător şi furnizor de energie electrică.
La data de 1 august 2022 Romgaz a devenit acţionarul unic al Romgaz Black sea Limited (înfiinţată de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited), ca urmare a finalizării tranzacţiei de achiziţie şi transferul tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona de apă adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.