OMV Petrom a semnat un contract pentru achiziţia de gaze naturale cu Botas, compania naţională de petrol şi gaze din Turcia, document care prevede achiziţia a până la 4 milioane metri cubi pe zi.
Contractul a fost semnat pentru o perioadă de 18 luni, începând cu luna octombrie 2023. Gazele urmează să fie livrate în afara Turciei, în punctul Malkoclar/Strandja, iar principala piaţă de destinaţie a gazelor este România.
„Gazele naturale sunt esenţiale pentru o tranziţie energetică de succes. Prin contractul semnat cu Botas asigurăm accesul la o nouă sursă de gaze naturale pentru România şi contribuim la consolidarea aprovizionării cu energie a ţării. În plus, memorandumul va permite diversificarea accesului la GNL al României”, a declarat Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze şi Energie, potrivit unui comunicat al companiei.
Totodată, cele două companii îşi vor extinde colaborarea prin intermediul unui memorandum de înţelegere în domeniul GNL.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.
OMV Petrom este o companie în care acţionarii români deţin peste 42% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 21,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori din Londra.
Fondată la 15 august 1974, Botas (Petroleum Pipeline Corporation) este una dintre cele mai mari şi mai prestigioase companii din Turcia care operează în domeniul energiei. Una dintre cele mai mari instituţii publice din sectorul energetic al Turciei, principalele domenii de activitate ale companiei sunt: exploatarea conductelor de petrol şi gaze naturale – operarea terminalelor GNL/FSRU – servicii portuare – proiectare, inginerie, amenajare, expropriere şi lucrări de construcţie pentru conducte de petrol şi gaze naturale şi staţii de compresoare – comerţ cu gaze naturale şi GNL – activităţi de stocare a gazelor naturale şi GNL – proiecte internaţionale de Transport de gaze naturale şi petrol.