Energia României va fi o energie verde în totalitate, în 2030, însă acest lucru nu este suficient pentru a rămâne competitivi, iar o soluție în acest sens ar putea fi proiectele de stocare de carbon, a declarat, astăzi, ministrul Economiei Ștefan Radu Oprea. Afirmația vine în contextul în care producătorii români de țiței și gaze naturale, alături de omologii lor din Uniunea Europeană, vor avea în curând obligația legală de a investi în proiecte de captare și stocare a dioxidului de carbon (CO2), printr-o contribuție care se va calcula în funcție de cota de piață în UE a fiecăruia din perioada 2020-2023, în baza unui proiect de Regulament european asupra căruia Consiliul și Parlamentul UE au ajuns recent la un acord politic.
Potrivit Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG), din care fac parte jucătorii dominanți de profil din România, OMV Petrom și Romgaz, modul în care este concepută și aplicată această cotă în proiectul de Regulament prezintă mai multe dezavantaje semnificative pentru țările mari producătoare de gaze din UE, printre care se numără și România.
„Pe baza estimărilor provizorii ale Comisiei Europene, acest lucru se va traduce în aproximativ 9 milioane tone pentru România, a doua cea mai mare cotă din UE, după Olanda„, se arată într-un studiu prezentat de FPPG.
Conform prevederilor NZIA începând cu anul 2030 din cele 50 de milioane de tone de CO2 asumate de UE / an, a fi captate şi stocate, România are obligația de a asigura stocarea a aproximativ 9 milioane tone pe an. În ceea ce privește această obligație de stocare, numai industria cimentului are nevoie de o capacitate de stocare de aproximativ opt milioane de tone de CO2 / an, potrivit FPPG.
La solicitarea presei, reprezentanții organizației au estimat costurile totale ale contribuției producătorilor de țiței și gaze din România în intervalul 15-20 miliarde euro. Proiectul de Regulament UE menționează că, pentru neîndeplinirea obligațiilor petroliștilor de contribuție la implementarea de proiecte de captare și stocare a carbonului, vor exista sancțiuni, ce urmează a fi stabilite printr-un act delegat ce va fi adoptat ulterior.
Abordarea captării, transportului și stocării dioxidului de carbon reprezintă o provocare complexă, în special atunci când este vorba de a obține angajamente de investiții din partea emițătorilor, impunând în același timp obligații privind capacitatea de stocare, așa cum propune Legea privind industria cu zero emisii nete (Net Zero Industry Act – NZIA) pentru industria petrolului și a gazelor naturale. Această dublă cerință necesită o echilibrare atentă pentru a se asigura că emitenții sunt stimulați să investească în tehnologii de captare, garantând, în același timp, disponibilitatea unei capacități de stocare suficiente pentru a găzdui CO2 captat. Posibila impunere a unor obligații privind capacitatea de stocare adaugă un nivel suplimentar de complexitate, deoarece necesită o estimare precisă a nevoilor viitoare de stocare și o coordonare între părțile interesate din industrie. Dacă aceste angajamente nu se gestionează în mod eficient, ar putea apărea blocaje în cadrul lanțului valoric CCS, ceea ce ar împiedica progresul în direcția atingerii obiectivelor de reducere a emisiilor și ar crea incertitudine atât pentru investitori, cât și pentru factorii de decizie politică, arata FPPG.
În plus, România se confruntă cu provocări semnificative legate de lipsa infrastructurii de transport al CO2 , ceea ce acutizează și mai mult blocajul din cadrul lanțului valoric CCS. În ciuda potențialului României în ceea ce privește implementarea CCS, inclusiv a unor ample situri de stocare geologică, absența unei rețele de transport adecvate limitează fezabilitatea proiectelor CCS la scară largă: ”Fără infrastructura necesară pentru transportul CO2 captat de la emițători la siturile de stocare, beneficiile potențiale ale tehnologiei CCS nu pot fi realizate pe deplin. Pentru a depăși această provocare este nevoie de investiții substanțiale în construirea infrastructurii de transport al CO2 , precum și de coordonare între agențiile guvernamentale, părțile interesate din industrie și instituțiile financiare pentru a asigura dezvoltarea la timp a unei rețele de transport cuprinzătoare și eficiente. Nerezolvarea acestui deficit de infrastructură nu numai că îngreunează capacitatea României de a reduce emisiile, dar împiedică și competitivitatea sa în tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon”.
Conform studiului, CCS contribuie la atenuarea schimbărilor climatice, permițând captarea emisiilor de CO2 înainte ca acestea să ajungă în atmosferă sau eliminând emisiile istorice din aer. CCS permite sectorului industrial să își continue activitatea cu emisii reduse de CO2 , jucând astfel un rol esențial în atenuarea emisiilor antropice. CCS poate contribui, de asemenea, la dezvoltarea unei platforme pentru hidrogenul albastru, ca sursă de energie alternativă.
Captarea și stocarea carbonului (sechestrarea dioxidului de carbonul) reprezintă un set de tehnologii care vizează captarea, transportul și stocarea permanentă în condiții de siguranță a CO2 , care altfel ar fi eliberat în atmosferă. Tehnologiile de captare și utilizare a carbonului (CCU) permit reutilizarea carbonului captat, sporind circularitatea acestuia și reducând potențial emisiile sale în atmosferă. Sechestrarea geologică este o metodă dovedită de stocare subterană a CO2 în care acesta este injectat în subteran în formațiuni adânci de roci pentru a fi stocat pe termen lung. Prin captarea CO2 și stocarea acestuia la mare adâncime în subteran, operatorii pot preveni eliberarea de emisii de CO2 în atmosferă, contribuind astfel la protejarea mediului și la combaterea activă a schimbărilor climatice pe termen lung prin sprijinirea decarbonizării industriilor energointensive
