Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Actualitate

Soldul creditului neguvernamental a crescut în luna decembrie 2025 cu 0,1%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna decembrie 2025 cu 0,1% față de noiembrie 2025 (-0,1% în termeni reali), până la nivelul de 447,337 miliarde lei, informează marți Banca Națională a României.

Creditul în lei, cu o pondere de 68,2% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,6%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,8% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,6% (1,5%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 6,2% (-3,2% în termeni reali), pe seama majorării cu 3,5% a componentei în lei (-5,7% în termeni reali) și cu 12,7% a componentei în valută exprimată în lei (9,9% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Soldul creditului guvernamental acordat de instituțiile de credit a înregistrat o creștere în luna decembrie 2025 de 6% față de luna noiembrie 2025, până la 279,903 miliarde lei. În raport cu decembrie 2024, acesta s-a majorat cu 11,9% (2% în termeni reali).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii decembrie 2025 un sold de 795,408 miliarde lei. Aceasta a crescut cu 3,5% (3,3 în termeni reali) față de luna noiembrie 2025, iar în raport cu decembrie 2024 s-a majorat cu 7,2% (-2,2% în termeni reali).

Cele mai recente știri

To Top