Trăim mai mult decât în timpul regimului comunist sau decât înainte de intrarea în UE, iar explicația, deși complexă, este strâns legată de partea financiară. Totuși, nici toți banii din lume nu ne pot feri de un sfârșit prematur dacă nu acordăm suficientă atenție prevenției, stilului de viață sau poluării.
În 1990, un român trăia în medie 69 de ani. În 2007, la momentul aderării la Uniunea Europeană, acest indicator crescuse la 72 de ani, pentru ca în 2023 (de când există ultimele date disponibile) să treacă de 75 de ani. Și speranța de viață la naștere a evoluat în aceiași parametri: aproape 70 de ani în 1990, 73 de ani în 2007 și aproape 77 de ani în 2023. Cu alte cuvinte, am asistat la o creștere cu circa 10% în ultimii 35 de ani.
Este mult, este puțin? Dacă ne gândim la fiecare an în plus alături de cei dragi, este enorm. Însă când ne uităm la speranța de viață medie la nivelul Uniunii Europene, care era în 2023 de peste 81 de ani, este încă prea puțin. Dacă ne încântă cu ceva, cam la fel de puțin trăiesc și ungurii sau lituanienii, iar bulgarii și letonii au o speranță de viață chiar mai mică. La polul opus se află spaniolii și elvețienii (cu peste 84 de ani) și italienii, suedezii, norvegienii ori francezii (cu peste 83 de ani).
Diferențe explicabile
La fel ca mai peste tot în lume, există deosebiri semnificative între sexe atunci când vine vorba de lungimea vieții. Astfel, în 1990 bărbații români trăiau în medie 66 de ani, iar femeile 72 de ani. În 2023, durata medie a vieții ajunsese la 72 de ani pentru sexul masculin și la 79 de ani pentru cel feminin. „Diferențele între genuri în cea ce privește speranța de viață încep de la naștere, cu bebelușii băieți având o probabilitate mai mare de deces decât fetele, și continuă și pe perioada copilăriei. Mai târziu, decesele au loc cu precădere din cauza accidentelor, violențelor ori suicidului, care tind să fie mai comune în rândul bărbaților”, se arată într-un studiu realizat de cercetătorii Saloni Dattani și Lucas Rodés-Guirao. În plus, indică aceeași sursă, „bărbații au rate de deces mai mari din cauza bolilor cronice, care sunt parțial explicate de comportamentele dăunătoare, cum ar fi fumatul și consumul de alcool sau droguri, ori meseriile periculoase, care sunt mai des întâlnite la sexul masculin”.
Discrepanțe există și în cea ce privește mediul de rezidență. Cu alte cuvinte, dacă stăm la țară sau la oraș influențează, de asemenea, durata vieții. În 2023 românii din mediul urban trăiau în medie aproape 77 de ani, pe când cei din mediul rural cu trei ani mai puțin. Una dintre explicații se regăsește mai sus (viața la sat este ceva mai expusă la munci grele sau risc de accidente decât cea de la oraș). Însă nivelul de trai (cu venitul mediu pe gospodărie în 2024 fiind cu 30% mai mare în zona urbană decât în cea rurală) explică și el parțial această diferență (accesul la medici și medicamente depinzând într-o măsură destul de mare de acest aspect). Nu pot fi trecute cu vederea nici diferențele culturale (cu locuitorii din mediul rural mai reticenți în a merge la doctor și, mai ales, în a lua măsuri preventive privind sănătatea), dar nici simplul fapt că, pentru mulți români de la țară, cel mai apropiat cabinet medical este uneori la câteva zeci de kilometri distanță.
Efectul dezvoltării
Diferențele dintre regiuni sunt și ele semnificative și, de cele mai multe ori, pot fi explicate prin aceleași mecanisme ca cele prezentate mai sus. În 2023, cel mai mult trăiau vâlcenii (peste 81 de ani în medie), urmați de locuitorii din București, Cluj și Sibiu (77 de ani fiecare). Locuri fruntașe mai ocupau și județele Brașov, Timiș, Alba, Bistrița-Năsăud, Iași sau Suceava (cu peste 76 de ani fiecare), în timp ce la coada clasamentului se aflau Ialomița și Tulcea (cu o durată medie a vieții de 73 de ani fiecare). Și în acest caz este vizibil faptul că proporția mai ridicată a populației urbane, dar și gradul de dezvoltare economică par să aibă o influență demnă de luat în seamă.
Ceea ce ne duce spre explicația principală a creșterii speranței de viață din ultimii 35 de ani – evoluția a fost aproape paralelă cu majorarea produsului intern brut (PIB) și a veniturilor. „Oamenii trăiesc mai mult în țări cu un nivel crescut al PIB pe cap de locuitor. Nicio țară din cele dezvoltate economic nu are o speranță de viață redusă și nicio țară din cele cu un grad de dezvoltare redus nu are o speranță de viață mare”, arăta celebrul profesor Hans Rosling de la Institutul Karolinska din Stockholm.
(B)ani în plus
Iar o economie dezvoltată aduce și venituri mai mari (salariul mediu net pe economie a urcat de la circa 100 de dolari în 2000 la circa 1.200 de dolari în 2024), ceea ce înseamnă, desigur, un acces mai simplu la investigații și tratamente modernă, dar și investiții în zona privată de îngrijire a sănătății (mai ales că medicina de stat a fost pentru mulți ani subfinanțată și victima unui exod a personalului de specialitate). Se estima că în 2022 erau în România circa două milioane de abonamente la clinicile private, majoritatea încheiate prin intermediul angajatorului.
Dimensiunile și importanța rețetelor particulare de servicii medicale pot fi înțelese mai ușor dacă ne uităm la cea mai recentă tranzacție din domeniu. Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost preluată în această primăvară de Mehiläinen Group, cel mai mare furnizor privat de sănătate din Finlanda, pentru un preț estimat la 1,3 miliarde de euro. Vânzătorul, fondul de investiții Mid Europa Partners, preluase rețeaua în 2015 și, până în 2023, reușise să-i majoreze veniturile de circa cinci ori.
Creșterea PIB și a veniturilor taxabile s-a transferat, desigur, și în creșterea bugetelor publice, inclusiv a celui pentru sănătate. Spre exemplu, bugetul Ministerului Sănătății era de 6,8 miliarde de lei (adică circa 1,5 miliarde de euro), iar în 2025 a ajuns la 28 de miliarde de lei (aproximativ 5,6 miliarde de euro). La fel stau lucrurile și în cazul bugetului casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care a urcat de la 23 de miliarde de lei (cam 5,1 miliarde de euro) în 2015 la nu mai puțin de 77,2 miliarde de lei (circa 15,4 miliarde de euro) în acest an.
Finanțele nu sunt totul
Majorarea este semnificativă și are, desigur, un rol deloc neglijabil în creșterea accesului la tratamente mai moderne și mai costisitoare pentru pacienții români. „Asta se vede deja în faptul că, deși bugetele statului s-au mărit semnificativ în ultimii ani, pe zona de farma nu am asistat neapărat la creșteri de volum. Cu alte cuvinte, banii s-au alocat unor medicamente inovative mai scumpe”, explică Dragoș Damian, director general al fabricii Terapia Cluj.
Asta nu înseamnă că toate fondurile se cheltuiesc cu cap. Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, consideră că există încă destule cazuri în care sunt repetate investigații deja efectuate în altă unitate medicală sau sunt prescrise în mod inutil tratamente scumpe. „Ar trebui implementate protocoale de tratament clare, simple, eficiente și mai ieftine”, crede el. Unul dintre efectele imediate ale eliminării risipei ar putea fi majorarea gradului de acces la servicii medicale de calitate și, în ultimă instanță, ridicarea în continuare a speranței de viață pentru români.
Harta longevității
Proiectul de cercetare „Harta Longevității în România”, inițiat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, demonstrează că stilul de viață în unele comunități din țară contribuie semnificativ la longevitate. Astfel, localitățile Pardoși și Murgești din județul Buzău, Cireșu din Mehedinți, Seaca de Pădure din Dolj și Glăvile din Vâlcea pot fi considerate drept veritabile „zone albastre” ale României. Constatările studiului sunt în concordanță cu cercetările internaționale care demonstrează că factorii de mediu și stilul de viață au un impact mai mare asupra longevității decât factorii genetici. Lăcrămioara Frăsineanu, coordonatoarea proiectului, a explicat că „mediul rural, cu un grad scăzut de poluare și un stil de viață activ, pare să fie esențial pentru o viață îndelungată. Oamenii din aceste comunități nu doar că muncesc fizic intens până la vârste înaintate, dar trăiesc în armonie cu natura, mâncând ce produc ei înșiși”.
