Președintele american Donald Trump rămâne ‘optimist’ în ceea ce privește un acord comercial cu China, a declarat vineri Casa Albă, în timp ce între cele două puteri are loc o escaladare a disputei comerciale, care a început odată cu taxele vamale impuse de președintele SUA, relatează AFP.
‘Președintele a spus clar că este foarte deschis la ideea unui acord cu China’, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, fără a preciza de ce Donald Trump este ‘optimist’ atunci când un jurnalist a insistat asupra acestui aspect.
China a decis să crească tarifele aplicate mărfurilor din SUA de la 84% la 125%, au anunțat vineri autoritățile de la Beijing, în contextul în care războiul comercial declanșat de președintele SUA Donald Trump continuă să escaladeze, notează dpa, Reuters și AFP.
Măsura urmează să intre în vigoare pe 12 aprilie, a precizat Comisia pentru tarife vamale a Consiliului de stat chinez într-un comunicat.
Anunțul vine după ce Washingtonul a explicat joi că rata tarifară pentru China va fi de fapt de 145% la toate exporturile către Statele Unite ale Americii, nu 125%, așa cum se spusese mai devreme.
