Sunt de acord că problemele de mediu cu care se confruntă omenirea sunt deja chestiuni de securitate națională și globală. Dar, la fel, și politica energetică ține direct de securitatea națională. Conflictele armate și comerciale actuale au toate la baza probleme iscate din dificultatea sau imposibilitatea de a ajunge la resurse, resurse de apă și hrană, dar și resurse energetice și minerale. Pentru a-și consolida securtitatea energetică și rolul geostrategic în regiune, dar și pentru o tranziție facilă către sursele energetice verzi, România trebuie să continue să investească enorm în sectorul producției de energiei și exploatare a resurselor sale naturale.
Pe lângă hidro, nuclear și ceva soare și vânt, România are gaz natural, atât onshore, cât și offshore. Mult gaz! În niciun caz atât de mult încât să ia locul Rusiei, dar suficient de mult incât să devină un jucător regional, european poate, dacă face pașii corecți de aici înainte. Trăim acum în plină era a gazului, o perioada care este însă limitată în timp, pentru că viitorul mai îndepărtat aparține în mod cert altor surse de energie, eminamente regenerabile, verzi. Dar chiar dacă nu va dura o eternitate, gloria gazului ar mai putea dura 30 de ani de aici înainte. E o nevoie esențială de gaz în mixul energetic, gazul are o combustie aproape perfectă, poluează infim, fiind compatibil cu angajamentele și acordurile internaționale long-term legate de protecția mediului și reducerea poluării. Gazul e transportabil pe distanțe mari, e stocabil, ba, mai mult, există tehnologii care-l valorifica în stare lichidă, despre LNG vorbindu-se că fiind unul din combustilii de baza ai viitorului în transporturi și nu numai. E utilizabil casnic, dar și, în extenso, în industrie.
Ba mai mult, gazul e un instrument geostrategic, geopolitic și diplomatic mult mai eficient, mai puternic și mai util decât armamentul clasic. Iată punctele forte, avem gaz, iar gazul pe care-l avem are potențial. Și cu toate acestea, nu e suficient că-l avem. Aici intervine partea mai proastă: în pământ nu valorează nimic, iar în 30-40 de ani va deveni, precum cărbunele azi, inutil, indezirabil. Prin urmare, trebuie valorificat acum, când e valoros pe atâtea planuri.
Pentru asta e nevoie de investiții și de asigurarea unui cadru fiscal stabil, predictibil, ofertant pentru cei care activează în domeniu. E nevoie de o piață liberă, reglementată transparent, cu respectarea legilor concurenței. De aceea, pudibonderia toxică a unor curente extremist-verzi, care vor eliminarea „acum și fără discuții” a oricăror surse fosile, poate fi catalogată, pe alocuri, că semn de prostie și obtuzitate, dar mai ales că un atentat direct la securitatea economică și națională. Drumul spre pierzanie poate fi pavat cu bune intenții, chiar și în cazul unor ONG-uri cunoscute… Cu atât mai mult cu cât cavalerii apocalipsei energetice, acești arhangheli ai cancel-culture-ului energetic (False Energy Correctness), dau tonul din zone și țări care nici măcar nu dispun de astfel de resurse; deci atenție și la interesele din spatele unei tranziții uneori negândite (sau greșit planificată) și care se implementează cu o cadența eronată, dictată de unii care au, poate, obiective diferite față de ale noastre.
Trebuie să va mai spun și că zăcămintele actuale, aflate în exploatare, sunt mature și aproape epuizate, astfel că, în lipsa unor investiții noi, precum cele care au fost demarate în Marea Neagră (BSOG, Petrom, Romgaz), în explorare și extragere, rămânem fără gaz la suprafață, în timp ce el abundă sub pământ sau sub mare. Vedeți paradoxul? Ei bine, trebuie să alegem: vrem să mizăm pe punctele forțe de care dispunem sau nu? Ne permitem să renunțăm la gaz? România se poate reconstrui doar asigurând o piață liberă a gazului, fără intervenții plafonante din partea statului sau atitudini descurajante față de investitori. Apoi, doar încurajând extinderea și multiplicarea rețelei naționale de transport și tranzit, a interconectarilor cu exteriorul și investind în cercetarea de noi zăcăminte putem valorifica cum trebuie ceea ce am putea să avem cu adevărat.
Ce înseamnă gazul pentru noi, consumatorii casnici? Cum ne ușurează viață? Simplu: electricitatea produsă din gaze naturale e mai ieftină, predictibilitatea în privința prețului e mult mai mare, ceea ce le oferă investitorilor posibilitatea să își planifice bugetele pe termen lung. Adică o siguranță a aprovizionării. De asemenea, gazele naturale reprezintă un potențial de atragere a fondurilor europene pentru dezvoltarea sistemului de distribuție. Mizând pe gaz, am putea diminua sau chiar elimina sărăcia energetică, sprijinind cu adevărat consumatorii vulnerabili. Totodată, am deveni exportatori de securitate energetică în regiune, transformându-ne într-un jucător strategic, de o importantă vitală pentru întreagă Europa. De aceea e important să nu ne pierdem în detalii, să ne dezicem de abordările iraționale și populiste și să mizăm pe energie, încurajând investitorii, asigurând o piață liberă și o competiție sănătoasă și protejând totodată consumatorul.
Mai spun încă ceva: în ciuda eforturilor debile, făcute populist de către patrioții de carton, exportul de resurse – după asigurarea integrală a necesarului intern – nu trebuie să sperie, ci din contra, trebuie înțeles că un deziderat. Așa cum ne mândrim cu exportul din sectorul auto, realizând beneficiile, la fel trebuie să privim și energia. Dar pentru această e foarte importantă interconectarea energetică, prin rețele și conducte, această fiind la fel de importantă, precum sunt autostrăzile, porturile și căile ferate în transporturi și logisitca. Ce-i drept, țară noastră deranjează mulți vecini. România este una dintre țările UE cele mai puțîn dependențe de importurile de energie, având șanse reale să atingă, în viitorul foarte apropiat, independența energetică totală. Iar în ceea ce privește interconectarea, să nu uităm că BRUA este acum cel mai important proiect național strategic de infrastructură, cofinanțat din fonduri europene și este menit să asigure securitate energetică României, inclusiv prin diversificarea surselor de aprovizionare, la nevoie. Conducta BRUA nu e însă suficientă și ar trebui să fie doar prima dintr-o serie de interconectori de care avem nevoie pentru a deveni hub energetic și liant între economiile din regiune.
Tranziția energetică, Green Deal-ul, tehnologiile noi în materie de energie fotovoltaică, industria hidrogenului (verde și albastru), biocombustibili, captarea și stocarea carbonului și biometanului (CCS) sau nuclearul sunt, fără excepție, lucruri pe care nu doar că nu le putem ignora, dar pe care trebuie să învățăm să le speculăm în folosul nostru, acestea reprezentând VIITORUL ENERGIEI. Pentru că nu putem permite să rămânem în urmă. Sigur că, reducerea drastică a emisiilor de carbon și înlocuirea treptată a combustibililor fosili cu energie verde, regenerabilă, reprezintă pași obligatorii pe care și România trebuie să-i facă. Dar să-i facă inteligent, calculat și treptat, văzându-și interesul național.
Gazul natural e „combustibilul-suport” perfect pentru o tranziție către un viitor fără emisii de carbon, dar trebuie să știm și cum să speculăm acest avantaj uriaș, pe care, în regiune, doar România îl deține.
