Tehnologie

Vicepremierul taiwanez estimează că mutarea a 40% din producția de cipuri în SUA este imposibilă

Transferul a 40% din capacitățile de producție de semiconductori ale Taiwanului în Statele Unite ar fi ”imposibil”, potrivit oficialului taiwanez responsabil cu negocierile pe dosarul tarifelor americane, informează AFP.

Taiwan este o forță mondială în producția de semiconductori, o componentă cheie a economiei globale, dar Casa Albă dorește ca o cotă mai mare din această tehnologie să fie produsă în Statele Unite.

Într-un acord încheiat luna trecută, Washingtonul a fost de acord să reducă tarifele pentru produsele taiwaneze, de la 20% până la 15%, în schimbul creșterii investițiilor taiwaneze în Statele Unite.

Howard Lutnick, secretarul american pentru Comerț, a anunțat luna trecută că Washingtonul dorește să transfere până la 40% din lanțul de aprovizionare și producția de semiconductori a Taiwanului în Statele Unite, avertizând că tarifele vamale americane ar putea crește brusc dacă acest lucru nu se întâmplă.

Anterior, în septembrie 2025, Lutnick a declarat presei americane că producția de cipuri a Taiwanului urma să fie împărțită în mod egal, 50-50, cu Washingtonul.

Cu toate acestea, într-un interviu difuzat duminică seara de postul de televiziune CTS din Taiwan, vicepremierul și negociatorul-șef Cheng Li-chiun a declarat că a transmis în mod clar Washingtonului că producția de semiconductori a Taiwanului nu va fi transferată.

”Indiferent dacă este vorba de transferul a 40 sau 50% din capacitatea de producție către Statele Unite, am precizat foarte clar părții americane că acest lucru este imposibil”, a declarat Cheng Li-chiun. Ea a adăugat că ecosistemul semiconductorilor din Taiwan este ca un aisberg și că partea ascunsă este ”enormă”. ”Un ecosistem industrial construit de-a lungul deceniilor nu poate fi transferat”, a subliniat vicepremierul taiwanez.

Cele mai recente știri

To Top