Licitaţia trenurilor pe hidrogen se află în derulare, fiind făcute unele compromisuri în acest sens, precum reducerea cerinţei de fiabilitate la 90%, de la peste 98% în cazul altor licitaţii, având în vedere că reprezintă una dintre bornele Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), Ştefan Roşeanu, la un eveniment de profil.
„Avem în derulare licitaţia cea mai complicată, cea a trenurilor pe hidrogen. Avem semnale că de data aceasta am lăsat suficient de jos coada cât să ajungem aproape de ceea ce poate de fapt industria să facă, pentru că, ceea ce s-a lăudat industria în 2021, n-are nicio legătură cu realitatea. Şi pentru că este una dintre bornele PNRR, a trebuit să facem compromisuri peste compromisuri. Vă dau un exemplu, cel mai concludent: dacă în toate celelalte licitaţii fiabilitatea pe care noi o cerem este de peste 98%, deci avem punctaj între 98% şi 99,99%, aici a trebuit să scădem cerinţa de fiabilitate la 90% – şi încă primim semnale că s-ar putea ca nici la 90% să nu poată trenurile să fie garantate, pentru că, în realitate, trenuri pe hidrogen, în Occident, au ajuns să stea la gard, deoarece celulele de producţie a energiei electrice nu funcţionau aşa de bine în timpul rece, cum s-a crezut în fazele de prototip”, a afirmat Roşeanu, la Forumul de infrastructură, transporturi şi logistică, organizat de Revista Club Antreprenor şi Ziarul Pozitiv.
Potrivit acestuia, proiectul de achiziţie a trenurilor pe hidrogen va aduce investiţii noi în staţii de încărcare cu hidrogen, având un efect „în cascadă”.
În altă ordine de idei, şeful ARF a menţionat că se doreşte ca, în parteneriat cu autorităţile locale, să se construiască noi staţii de cale ferată, noi puncte de oprire, „unde oamenii să poată să ajungă în localităţi”.
La finalul lunii ianuarie, şeful ARF a declarat că mai mulţi producători de material rulant sunt real interesaţi de a participa la licitaţia pentru achiziţia de trenuri pe hidrogen, după ce a fost separată achiziţia de hidrogen de achiziţia de vehicule şi mentenanţă, pentru a reduce riscurile pe care ar trebui să şi le asume furnizorul.
Anterior, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anulat, la începutul lunii noiembrie 2023, procedura de achiziţie a 12 trenuri pe hidrogen, în condiţiile existenţei depunerii unei singure oferte neconforme, potrivit informaţiilor transmise AGERPRES de către instituţie.
Procedura de achiziţii a fost aferentă proiectului de achiziţie a 12 trenuri electrice pe pile de combustie cu hidrogen, a serviciilor de mentenanţă a trenurilor şi de asigurare a alimentării cu hidrogen pe o perioadă corelată cu durata de viaţă a vehiculelor, introdus la finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în 2021.
Însă, la sfârşitul anului trecut, pe 27 decembrie, ARF a relansat licitaţia pentru achiziţia trenurilor pe hidrogen, precum şi a serviciilor de mentenanţă şi reparaţii necesare funcţionării respectivelor automotoare.
La această nouă încercare de a duce la bun sfârşit achiziţia finanţată cu fonduri PNRR, ARF a făcut câteva modificări ale strategiei de achiziţie. Astfel, achiziţia serviciilor de alimentare cu hidrogen a trenurilor va fi o procedură separată (furnizorul de trenuri va asista ARF în elaborarea specificaţiilor tehnice, astfel încât serviciile de alimentare sa fie coordonate cu caracteristicile tehnice ale trenurilor şi caracteristicile de exploatare); fiabilitatea trenurilor este mai scăzută, comparativ cu ramele electrice achiziţionate în cadrul celorlalte proceduri (pentru a se lua în considerare aspectele încă inovative ale tehnologiei); numărul minim de locuri pe scaune (120) ţine cont de trenurile real produse şi autorizate sau în curs de autorizare în Europa.
Nu în ultimul rând, au fost făcute corecturi bazate pe observaţiile primite atât în derularea anterioară a procedurii cât şi în celelalte proceduri de achiziţii trenuri.
Durata serviciilor pentru mentenanţă şi reparaţii, prevăzută în contract, este de 15 ani, cu posibilitatea suplimentării perioadei cu încă 15 ani, prin act adiţional.
Valoarea achiziţiei este cuprinsă între 1,596 miliarde de lei fără TVA şi 2,468 miliarde de lei fără TVA, în funcţie de durata serviciilor conexe contractului – 15, respectiv 30 de ani, iar durata contractului va fi de 215 luni.
Finanţarea proiectului este asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, „Componenta 4 – Transport sustenabil” şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Potrivit sursei citate, cele 12 automotoare vor fi utilizate pe următoarele linii neelectrificate: Bucureşti – Piteşti; Bucureşti – Aeroportul Internaţional Henri Coandă; Bucureşti – Târgovişte; Bucureşti – Piteşti – Slatina – Craiova; Piteşti – Curtea de Argeş.
În condiţiile în care peste 50% din reţeaua României este neelectrificată şi ritmul de electrificare este unul relativ lent, ARF consideră că implementarea acestui proiect pilot de achiziţie trenuri pe hidrogen reprezintă o soluţie tehnică corectă pentru decarbonizarea transporturilor feroviare.