Asigurări

Euroins România cere punerea de urgenţă a Legii asigurărilor pe agenda de lucru a Parlamentului

legea asigurarilor

Euroins România cere în mod public preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi preşedintelui interimar al Senatului, Alina Gorghiu, să solicite, prin natura prerogativelor pe care le deţin, ca Parlamentul României să pună de urgenţă pe agenda de lucru Legea asigurărilor 132/2017, pentru corectarea disfuncţionalităţilor şi a deficienţelor, care influenţează direct viaţa cetăţenilor, conform unui comunicat remis, miercuri, Agerpres.

În document se menţionează că introducerea preţurilor de referinţă pe piaţa reparaţiilor auto ar contribui decisiv la calcularea primelor RCA în limite rezonabile.

Ca membrii Parlamentului României să-şi manifeste sprijinul faţă de stabilitatea industriei asigurărilor şi să creeze cadrul necesar de dialog pentru o adevărată consultare publică, prin care să se aducă îmbunătăţiri legislaţiei asigurărilor, cu sprijinul autorităţii de reglementare. Ca încercarea evidentă a COTAR de a destabiliza piaţa asigurărilor să fie investigată de către Consiliul Concurenţei. Subliniem că diseminarea repetată de minciuni în mass-media şi în spaţiul public afectează reputaţia şi imaginea Euroins Romania, şi aruncă o umbră de îndoială asupra întregii industrii de asigurări şi a autorităţii de reglementare a pieţei. Este inadmisibil faptul că reprezentanţii acestei asociaţii s-au erijat şi continuă să o facă prin diverse metode de manipulare şi autoproclamare într-un apărător al industriei de asigurări fără a veni cu soluţii, ci doar proferând ameninţări împotriva oricărei entităţi pe care ajung să o atace, acţionând complet iresponsabil faţă de nevoile reale ale populaţiei de a primi protecţia unei pieţe de asigurări robuste, mature, funcţionale si la nivel european. Ca instituţiile abilitate să investigheze cauzele reale care au dus la falimentul a trei jucători de pe piaţa asigurărilor din România în ultimii şase ani, pentru a elimina orice suspiciune nefondată şi ireală care planează în momentul acesta asupra celorlalte companii de asigurări, conducând prin alăturare cu rea-credinţă la dezinformarea populaţiei, în încercarea de a decredibiliza compania Euroins România, membră a grupului Eurohold„, se arată în comunicat.

Conducerea Euroins România îşi exprimă disponibilitatea pentru orice solicitare venită din partea instituţiei de reglementare şi/sau a altor instituţii abilitate care vizează clarificarea tuturor aspectelor activităţii de asigurare, se mai spune în comunicat.

Eurohold Bulgaria AD este un grup energetic şi financiar de frunte care operează în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, şi este listat la Bursele de Valori din Bulgaria şi respectiv Varşovia. Eurohold deţine Euroins Insurance Group AD (EIG), unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări din regiune. EIG oferă o gamă completă de produse de asigurare, deserveşte peste 4 milioane de clienţi în 11 ţări şi are peste 3.000 de angajaţi. Eurohold este proprietarul Electrohold, un grup energetic de frunte din Bulgaria, cu o cotă de 40% în distribuţia de energie. Electrohold are 3000 de angajaţi şi deserveşte peste 3 milioane de consumatori din ţară.

Cele mai recente știri

To Top