Grupul elen PPC a afişat un profit net de 86 de milioane de euro, după primul trimestru al acestui an, în creştere cu 68,6% faţă de rezultatul net de 51 de milioane de euro obţinut în T1 2023.
Compania de utilităţi electrice a anunţat, printr-un comunicat transmis luni, creşterea semnificativă a profitabilităţii operaţionale în T1 2024, cu un EBITDA recurent de 459 de milioane de euro, în urcare cu 64% faţă de T1 2023, datorită contribuţiei mai mari a activităţii de distribuţie, a îmbunătăţirii profitabilităţii integrate şi a adăugării operaţiunilor din România.
„Profitul înainte de impozitare s-a ridicat la 122 milioane de euro, comparativ cu 73 de milioane de euro în T1 2023, în principal ca urmare a îmbunătăţirii profitabilităţii operaţionale şi a contribuţiei operaţiunilor din România. Profitul net s-a situat la 86 de milioane de euro, de la 51 de milioane de euro în T1 2023”, se arată în documentul citat.
Investiţiile totale ale companiei au ajuns la 501 milioane de euro, inclusiv în România, cu o creştere semnificativă înregistrată în activităţile de distribuţie şi SRE (surse regenerabile de energie, n.r.), în conformitate cu strategia PPC de a creşte ponderea energiei curate în mixul său de producţie de energie electrică şi de a digitaliza reţelele de distribuţie.
Investiţiile în activităţile legate de surse regenerabile şi distribuţie au ajuns la 420 de milioane de euro, înregistrând o creştere de 123% faţă de T1 2023, inclusiv contribuţia din România.
Capacitatea instalată a PPC în domeniul SRE a ajuns la 4,7GW la sfârşitul lunii martie 2024, cu proiecte de 2,8GW în stadiul „În construcţie” sau
„Gata de construcţie”, ceea ce reprezintă aproximativ 70% din capacitatea reziduală necesară pentru a atinge obiectivul setat pentru 2026.
Cererea de energie electrică în Grecia a crescut cu 2,2% în T1 2024, comparativ cu T1 2023, în timp ce în România, cererea de energie electrică a crescut cu 1,9% în T1 2024, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Cota medie de piaţă cu amănuntul a PPC în Grecia a înregistrat o reducere la 51% în T1 2024, de la 61% în T1 2023, în principal din cauza reducerii cotei de piaţă a PPC în rândul clienţilor de înaltă tensiune, ca urmare a rezilierii contractelor fixe vechi. În România, cota medie de piaţă a PPC în vânzările de energie electrică a fost de 16%.
În ceea ce priveşte producţia, cota de piaţă medie a PPC în Grecia a scăzut la 33% în T1 2024, de la 39% în T1 2023, în principal din cauza producţiei mai scăzute în centrale pe bază de lignit, deoarece PPC avansează cu planul său de a nu mai folosi cărbune până în 2026. În România, cota medie de piaţă a PPC în ceea ce priveşte producţia din surse regenerabile de energie (eoliană/solară) a ajuns la 14%, fără nicio schimbare semnificativă faţă de T1 2023 (14%).
Pe segmentul de distribuţie, în România, SAIDI (indicele pentru durata medie a întreruperilor în reţea, n.r.) a scăzut la 18 minute (de la 20 de minute), iar în Grecia a crescut la 26 de minute (de la 24 de minute). SAIFI (frecvenţa medie a întreruperilor în reţea, n.r.) a rămas stabil în Grecia, la 0,3, iar în România a crescut marginal la 0,6 (de la 0,5).
„Penetrarea contoarelor inteligente este deja destul de mare în România şi continuă să crească (48%), în timp ce în Grecia (11%) se aşteaptă ca acest fenomen să se accelereze odată cu extinderea pe scară mai largă în ţară. Integrarea staţiilor de energie regenerabilă a început să se normalizeze, după o creştere majoră în anii precedenţi, care a fost înregistrată în special în Grecia. În ceea ce priveşte cifrele, în Grecia au fost conectaţi la reţea 185MW, faţă de 267MW în T1 2023, în timp ce cifrele respective în România s-au situat la 60MW şi 70MW”, se mai arată în comunicatul companiei.
În ceea ce priveşte implementarea Fiber-to-the-home, planul continuă să avanseze, ajungând la 185.000 de gospodării din Attica, Grecia, până la sfârşitul lunii martie 2024. Obiectivul este de a ajunge la 500.000 de gospodării şi companii până la sfârşitul anului 2024 şi la 1,7 milioane în 2025.
În domeniul e-mobilităţii, prin intermediul PPC blue, compania deţine o cotă de piaţă de 35% în ceea ce priveşte punctele de încărcare publice din Grecia, având 2.090 de astfel de puncte la sfârşitul primului trimestru din 2024, în creştere cu 44% faţă de perioada respectivă din 2023. În România, continuă extinderea punctelor de încărcare, având 400 faţă de 292 astfel de puncte.
„PPC a început anul cu o performanţă solidă, ceea ce ne oferă încrederea de a ne creşte previziunile pentru 2024. Ne-am accelerat investiţiile în energie regenerabilă şi distribuţie, în conformitate cu obiectivul nostru de a deveni un lider în domeniul energiei curate şi al infrastructurii critice în regiunea Europei de Sud-Est, menţinând în acelaşi timp o poziţie financiară solidă. Rămânem concentraţi pe executarea planului strategic pe care l-am prezentat la Capital Markets Day din ianuarie, mizând pe modelul nostru integrat, care ne oferă rezistenţă în perioade de volatilitate, dar şi oportunităţi de a ne dezvolta în continuare activităţile şi de a crea valoare pentru acţionarii noştri”, a declarat Georgios Stassis, preşedinte şi director executiv al Public Power Corporation S.A., potrivit comunicatului menţionat.
În context, pentru 2024, PPC a anunţat că şi-a îmbunătăţit prognozele, vizând un EBITDA recurent de 1,8 miliarde de euro, pe baza unei performanţe solide în primul trimestru din 2024 şi în ciuda volatilităţii continue de pe pieţele de energie.
Public Power Corporation S.A. este cea mai importantă companie de utilităţi electrice din Europa de Sud-Est, cu activităţi în domeniul producerii, distribuţiei, operării reţelei şi vânzării de produse şi servicii energetice avansate în Grecia, România şi Macedonia de Nord.
PPC are o capacitate totală instalată de 10,8GW, constând din instalaţii termale, hidro şi SRE cu o producţie anuală totală de peste 20TWh, în timp ce în reţele, baza totală de active reglementate se ridică la aproximativ 4,3 miliarde de euro.
Grupul PPC este principalul furnizor de energie electrică din Grecia şi România, deservind 8,8 milioane de clienţi în total, oferindu-le circa 33TWh de energie şi o gamă largă de produse şi servicii energetice.
PPC a fost fondată în 1950 şi este listată la Bursa din Atena din 2001.