Energie

OMV Petrom îşi extinde activitatea de furnizare gaze naturale în Bulgaria

Foto: iStock

OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, anunţă că îşi extinde activitatea de furnizare gaze naturale pe piaţa bulgară, începând cu luna octombrie.

”OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, îşi extinde activitatea de furnizare gaze naturale pe piaţa bulgară. Începând cu luna octombrie, consumatorii industriali din Bulgaria pot beneficia de oferta OMV Petrom”, a anunţat compania.

În Bulgaria, OMV Petrom este prezentă prin reţeaua de staţii de distribuţie sub brandul OMV şi deţine licenţa de explorare pentru perimetrul Han Asparuh din Marea Neagră, unde este şi operator.

“În ultimii doi ani ne-am consolidat prezenţa pe piaţa din România şi am început extinderea în regiune. Bulgaria este un pas natural, având în vedere proximitatea şi faptul că suntem deja prezenţi pe această piaţă cu reţeaua de staţii OMV şi cu operaţiuni de explorare în Marea Neagră”, spune Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze şi Energie.

Prin intrarea pe piaţa de furnizare din Bulgaria, OMV Petrom construieşte pe experienţa sa ca lider de furnizare pentru clienţii non-casnici din România şi pe cunoaşterea pieţei bulgare, unde compania are deja activităţi de comercializare gaze naturale.

„Ne dorim să devenim un partener de încredere pentru clienţii din Bulgaria, aproape de aşteptările acestora, cu oferte personalizate şi flexibile”, afirmă Angel Yankov, reprezentant OMV Petrom Gaze şi Energie în Bulgaria.

OMV Petrom este activ pe întreg lanţul valoric al gazelor naturale, de la producţie şi procesare, până la comercializare şi furnizare. Compania este al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din România, cu o producţie de 3,3 miliarde de metri cubi în 2023. Prin producţia proprie şi prin contractele de furnizare, compania a asigurat circa 40% din consumul de gaze naturale din România în 2023.

OMV Petrom deţine o cotă de 50% din proiectul Neptun Deep şi este operatorul acestuia. Neptun Deep este cea mai mare resursă de gaze naturale din UE, cu o producţie estimată de circa 100 miliarde de metri cubi. Primele gaze din Neptun Deep sunt aşteptate în 2027.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom.

OMV Petrom este o companie în care, la sfârşitul anului 2023, acţionarii români deţin peste 43% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 22,5% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu circa 42 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2023. În aceeaşi perioadă, compania a investit aproximativ 18 miliarde de euro.

Cele mai recente știri

To Top