Business

Un business construit pentru dezvoltare

Construcții Erbașu se remarcă prin lucrările complexe de infrastructură mare din portofoliu, dar și prin construcții noi, inovatoare, sau prin restaurări de monumente istorice. Toate acestea au ceva în comun: accentul deosebit pus pe calitate, pe sustenabilitate și pe respectarea termenelor stabilite. Stadioanele Steaua și Rapid, bazinul olimpic de înot și polo Dinamo, sălile polivalente din Oradea și Mioveni, numeroase spitale, școli și grădinițe, stații de epurare, hipodromul Ploiești, lucrări de reabilitare termică a peste 1.500 de blocuri de locuințe, hotelul ibis Styles Bucharest Erbas, mai multe ansambluri rezidențiale, cât și centura Sânmartin din Bihor sunt doar câteva dintre proiectele finalizate de Construcții Erbașu care explică reputația de care se bucură compania în mediul de business și locul pe care îl ocupă pe piața românească. 

Dezvoltare sustenabilă

Construcții Erbașu se află într-o continuă expansiune, compania fiind implicată în proiecte mari ce urmează să contribuie la dezvoltarea României: extinderea Aeroportului Internațional Craiova, secțiunea de autostradă Suplacu de Barcău-Chiribiș – parte a autostrăzii Transilvania, reabilitarea clădirii istorice a Universității din București, sala polivalentă din Tulcea, reabilitarea rețelelor termice și a liniilor de tramvai din București, reabilitarea liniilor de tramvai din București, construcția a numeroase clinici și spitale, construirea Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj”, dar și construcția viitoarelor stadioane din Constanța și Pitești. Iar lista nu se oprește aici. Toate acestea explică cifra de afaceri impresionantă, de 2,29 miliarde de lei, atinsă de Construcții Erbașu în 2023. „Anul trecut am finalizat multe contracte și, în general, sunt numeroase lucrări de făcut spre finalul fiecărui proiect, sunt investiții în echipamente și dotări care au valori mari ce se reflectă în cifra de afaceri”, explică Cristian Erbașu, CEO Construcții Erbașu. Pentru acest an, deoarece compania are în lucru multe proiecte de mare anvergură care sunt la început, antreprenorul estimează o ușoară scădere a cifrei de afaceri. „Anul acesta am început foarte multe proiecte mari. Sunt contracte la care pregătim proiectarea, pregătim partea de infrastructură, unde valorile sunt mai mici. Dar asta nu înseamnă că cifra de afaceri va scădea foarte mult”, arată Cristian Erbașu. Cu alte cuvinte, în 2024 s-au pus bazele unor creșteri spectaculoase pentru perioada următoare. „Pentru noi, dezvoltarea și consolidarea merg mână în mână și reprezintă elemente esențiale pentru o creștere sănătoasă și sustenabilă. În 2023 și 2024, am pus accentul pe extinderea activităților noastre, dar ne-am concentrat, în egală măsură, pe întărirea fundațiilor deja construite”, își expune viziunea antreprenorul. Iar succesul acestei filosofii se vede în rezultatele financiare. Pe lângă cifra de afaceri impresionantă, Construcții Erbașu, companie ce a raportat în 2023 și un profit brut de peste 283 de milioane de lei. 

Activitatea din domeniul construcțiilor este doar una dintre direcțiile de business dezvoltate de Grupul Erbașu. „Investițiile noastre sunt concentrate pe mai multe sectoare strategice: tehnologia construcțiilor, unde am dezvoltat o stație de prefabricate din beton, în industria materialelor de construcții, agricultură, industria hotelieră – cu trei noi hoteluri în București, Oradea și Timișoara –, în industria alimentară, industria produselor chimice, digitalizare și protecția mediului, printr-o stație de sortare și reciclare a deșeurilor din construcții, în timp ce în domeniul imobiliar ne-am axat pe proiecte de locuințe și birouri”, explică antreprenorul. Cifra de afaceri la nivelul întregului business, care are în prezent 2.000 de angajați, a depășit trei miliarde de lei în 2023, iar valoarea investițiilor la nivelul grupului doar în ultimii doi ani este de aproximativ 30 de milioane de euro.

Cele mai recente știri

To Top