Tesla speră că prin aceste reduceri ale prețurilor în Europa, Israel și Singapore, la doar o săptămână de când și-a ieftinit mașinile în SUA, va vinde mai multe autovehicule și își va majora astfel profitul.
În Germania, de exemplu, Tesla Model 3 este mai ieftin cu două mii de euro (-4,5%) și costă acum 42.000 de euro, potrivit datelor de pe site-ul companiei. Versiunea Model 3 Performance se vinde acum la prețul de 54.990 de euro, o reducere cu 9,8% față de prețul anterior. De asemenea, tot în Germania, Tesla a redus prețul modelului Y Performance cu 9,2%, la 60.990 de euro. Prețurile Model Y cu tracțiune spate și Long Range au rămas neschimbate, conform Reuters.
Producătorul a tăiat din prețuri și în China, la începutul anului. Cu toate acestea, vânzările i-au crescut cu doar 4% în primul trimestru al anului. În 2022, vânzările au înregistrat un plus de 40%, față de ținta de 50%, întrucât compania a fost afectată de criza componentelor și de încetinirea cererii.
Săptămâna viitoare, Tesla va raporta rezultate financiare aferente primului trimestru din 2023.