Actualitate

Rusia plafonează exporturile de îngrășăminte până în decembrie

Rusia a prelungit sistemul de cote la exporturile de îngrășăminte până în decembrie, într-un moment în care deficitul global de îngrășăminte se agravează din cauza războiului din Iran și a perturbării navigației prin Strâmtoarea Ormuz, o rută cheie pentru comerțul maritim cu îngrășăminte, transmite Bloomberg.

Producătorii ruși vor avea voie să exporte maximum 20 de milioane de tone de îngrășăminte în perioada 1 iunie – 30 noiembrie, a anunțat Guvernul de la Mosova, într-un comunicat publicat miercuri.

Închiderea Strâmtorii Ormuz a întrerupt aproximativ o treime din comerțul maritim cu îngrășăminte, intensificând îngrijorările referitoare la o criză alimentară. Țările din întreaga lume s-au grăbit să găsească surse alternative de aprovizionare cu îngrășăminte pentru fermierii lor, dar principalii producători de îngrășăminte, inclusiv China și Rusia, au limitat exporturile, forțând cumpărătorii să plătească prețuri mai mari pentru cantități limitate.

Rusia, al doilea cel mai mare producător mondial de îngrășăminte, este responsabilă pentru aproximativ 20% din comerțul global. Moscova a dat deja prioritate aprovizionării pieței interne, cota actuala de export de îngrășăminte, fixată la 18,7 milioane de tone, fiind valabilă până la sfârșitul lunii mai. Fermierii ruși beneficiază, de asemenea, de prețuri reduse la îngrășăminte.

Noile plafoane vor include 8,7 milioane de tone de îngrășăminte cu azot, peste 4,2 milioane de tone de azotat de amoniu și aproximativ șapte milioane de tone de îngrășămintele complexe, potrivit Executivului de la Moscova.

Cotele nu se vor aplica livrărilor de îngrășăminte către regiunile separatiste din Georgia, Abhazia și Osetia de Sud, care sunt susținute de Rusia, sau transporturilor și livrărilor internaționale furnizate în cadrul ajutorului umanitar în străinătate.

Prețurile îngrășămintelor cu azot s-au dublat de la începutul războiului din Iran, în februarie. Cu cât Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă mai mult timp, cu atât este mai mare riscul ca prețurile să crească și mai mult, ceea ce îi va obliga pe fermieri să diminueze cantitățile de îngrășăminte folosite.

Cele mai recente știri

To Top