Amazon a anunţat marţi că va achiziţiona compania Globalstar pentru 90 de dolari pe acţiune, într-o tranzacţie evaluată la aproximativ 11,57 miliarde de dolari. Acordul va consolida proiectul Amazon de internet prin sateliţi pe orbită joasă a Pământului (LEO), compania încercând să concureze cu SpaceX, compania fondată de Elon Musk, relatează CNBC.
Acţiunile Globalstar au crescut cu peste 10% după anunţ, în timp ce titlurile Amazon au avansat cu peste 3%.
Potrivit acordului, Amazon va prelua operaţiunile existente ale Globalstar, infrastructura şi activele companiei, inclusiv licenţe de spectru cu autorizaţii globale. Noii sateliţi ai Globalstar, precum şi flota actuală, vor funcţiona alături de reţeaua Amazon.
Compania a declarat că achiziţia îi va permite să dezvolte propriul sistem de comunicaţii satelitare direct către dispozitive mobile, pe care intenţionează să îl lanseze începând din 2028.
Panos Panay, vicepreşedinte senior al diviziei de dispozitive şi servicii Amazon, a declarat că integrarea tehnologiei Globalstar cu infrastructura Amazon ar putea oferi utilizatorilor servicii mai rapide şi mai fiabile, disponibile în mai multe regiuni ale lumii.
Acţionarii Globalstar vor putea alege să primească fie 90 de dolari în numerar pentru fiecare acţiune deţinută, fie 0,3210 acţiuni Amazon.
Tranzacţia este aşteptată să fie finalizată în 2027.
În paralel, Amazon a anunţat şi un acord cu Apple pentru furnizarea de conectivitate prin satelit pentru funcţiile actuale şi viitoare ale iPhone şi Apple Watch.
Apple a achiziţionat în 2024 o participaţie de 20% în Globalstar, în cadrul unei investiţii de 1,5 miliarde de dolari pentru extinderea constelaţiei de sateliţi şi a infrastructurii terestre a companiei. Globalstar operează în prezent aproximativ 24 de sateliţi şi furnizează infrastructura pentru funcţia Emergency SOS de pe dispozitivele Apple, care permite trimiterea de mesaje în zone fără semnal.
Planurile Amazon de a construi o constelaţie de mii de sateliţi pe orbită joasă au fost anunţate în urmă cu şase ani. Reţeaua este destinată furnizării de internet de mare viteză şi latenţă redusă pentru utilizatori individuali, companii şi guverne, prin terminale de recepţie dedicate.
Din aprilie anul trecut, Amazon a lansat peste 240 de sateliţi, folosind rachete furnizate de parteneri precum United Launch Alliance şi SpaceX. Compania a redenumit recent serviciul din Project Kuiper în Leo.
Totuşi, programul a întâmpinat întârzieri. În ianuarie, Amazon a cerut Comisiei Federale pentru Comunicaţii din SUA (FCC) o prelungire a termenului limită pentru lansarea a aproximativ 1.600 de sateliţi până în iulie 2026.
Amazon încearcă să reducă diferenţa faţă de serviciul Starlink al SpaceX, care domină în prezent piaţa internetului prin satelit. Starlink are peste 10.000 de sateliţi pe orbită şi mai mult de 9 milioane de utilizatori.
SpaceX dezvoltă şi propriul serviciu de conectivitate direct către telefoane mobile, denumit Starlink Mobile, iar compania a achiziţionat mai multe licenţe de spectru de la EchoStar pentru a extinde această reţea.
Preşedintele FCC, Brendan Carr, a declarat că autoritatea va analiza tranzacţia dintre Amazon şi Globalstar şi că instituţia este ”deschisă” faţă de această achiziţie, care ar putea transforma Amazon într-un competitor direct al SpaceX pe piaţa serviciilor satelitare direct către telefoane mobile.
Carr a spus că agenţia adoptă o abordare ”fără frâne” pentru extinderea economiei spaţiale americane şi analizează rapid cererile companiilor pentru extinderea constelaţiilor de sateliţi.
Recent, FCC a aprobat solicitarea SpaceX de a lansa încă 7.500 de sateliţi şi cererea Amazon de a adăuga aproximativ 4.500 de sateliţi la propria reţea.