Actualitate

ANPC prezintă cerinţele pentru încăperile în care se prepară, se tratează sau se prelucrează alimente

Foto: iStock

Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, explică mai multe dintre cerinţele pentru spaţiile în care se prepară sau se prelucrează alimentele, arătând că podeaua, pereţii, plafonul, uşile şi ferestrele, dar şi echipamentele trebuie să fie din materiale care pot fi uşor curăţate şi, dacă este cazul, dezinfectate. În plus, aceste încăperi trebuie spaţii pentru spălarea instrumentelor şi echipamentelor, dar şi a produselor alimentare.

Paul Anghel a prezentat, într-o postare pe Facebook, care sunt cerinţele pentru încăperile în care se prepară, se tratează sau se prelucrează alimente.

Astfel, în încăperile în care se prepară, se tratează sau se prelucrează produse alimentare (cu excepţia sălilor de mese şi a incintelor (inclusiv spaţiile din mijloacele de transport), concepţia şi structura trebuie să permită aplicarea bunelor practici de igienă alimentară, inclusiv prevenirea contaminării între operaţiuni şi în timpul lor.

”a) podeaua trebuie să fie în bună stare şi uşor de curăţat şi, după caz, de dezinfectat. Acest lucru necesită utilizarea materialelor etanşe, neabsorbante, lavabile şi netoxice, cu excepţia cazului în care operatorii din sectorul alimentar pot dovedi autorităţii competente că alte materiale utilizate sunt corespunzătoare. După caz, podeaua trebuie să permită scurgerea adecvată a suprafeţelor;

b) suprafeţele murale trebuie să fie în bună stare şi uşor de curăţat şi, după caz, de dezinfectat. Acest lucru va impune utilizarea materialelor etanşe, neabsorbante, lavabile şi netoxice, cât şi o suprafaţă netedă până la o înălţime corespunzătoare, cu excepţia cazului în care operatorii din sectorul alimentar pot dovedi autorităţii competente că alte materiale utilizate sunt corespunzătoare;

c) plafoanele (sau, dacă nu există plafon, suprafaţa interioară a acoperişului) şi celelalte elemente suspendate trebuie să fie construite şi finisate în aşa fel încât să prevină acumularea murdăriei şi să diminueze condensul, apariţia mucegaiurilor nedorite şi deversarea particulelor;

d) ferestrele şi celelalte deschideri trebuie construite în aşa fel încât să împiedice acumularea murdăriei. Cele care pot fi deschise înspre mediul exterior trebuie să fie dotate, după caz, cu ecrane de protecţie împotriva insectelor, uşor de demontat pentru a fi curăţate. În cazul în care deschiderea ferestrelor ar avea ca rezultat contaminarea, ferestrele trebuie să rămână închise şi fixe în timpul producţiei;

e) uşile trebuie să fie uşor de spălat, şi după caz, de dezinfectat. Aceasta va impune utilizarea unor suprafeţe netede şi neabsorbante, cu excepţia cazului în care operatorii din sectorul alimentar pot dovedi autorităţii competente că alte materiale utilizate sunt corespunzătoare şi

f) suprafeţele (inclusiv suprafeţele echipamentelor) din zonele în care se manipulează produsele alimentare şi, în special, cele aflate în contact cu aceste produse trebuie să fie păstrate în bună stare şi uşor de curăţat şi, după caz, de dezinfectat. Aceasta va impune utilizarea unor materiale netede, lavabile, rezistente la coroziune şi netoxice, cu excepţia cazului în care operatorii din sectorul alimentar pot dovedi autorităţii competente că alte materiale utilizate sunt corespunzătoare”, arată el.

Totoadată, trebuie prevăzute, după caz, spaţii adecvate pentru curăţarea, dezinfectarea şi depozitarea instrumentelor şi echipamentelor de lucru. Aceste spaţii trebuie să fie construite din materiale rezistente la coroziune, să fie uşor de curăţat şi să dispună de alimentare adecvată cu apă caldă şi rece.

În plus, se prevăd, după caz, facilităţile necesare pentru spălatul produselor alimentare. Fiecare chiuvetă sau dotare similară destinată spălatului produselor alimentare trebuie să dispună de alimentare adecvată cu apă potabilă caldă şi/sau rece în conformitate cu cerinţele, să fie păstrate curate şi, după caz, dezinfectate.

Cele mai recente știri

To Top