Anul 2025 ar putea fi un an foarte bun pentru sectorul construcțiilor din România, dacă sunt continuate investițiile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat, joi, la o dezbatere de specialitate, Cosmin Răileanu, fondator Vindem-ieftin.ro, primul market network din domeniul materialelor de construcții.
‘Având în vedere provocările care au fost în 2024, fabricile au fost nevoite să găsească soluții rapide, iar multe dintre ele s-au dus din zona B2C (business-to-consumer) înspre zona industrială, ca să poată să compenseze pierderile, pentru că proiectele rezidențiale s-au oprit puțin. Norocul industriei a fost cu investițiile în infrastructură, în zona de industrie și atunci au avut creșteri companiile producătoare. Dacă vor fi aceleași investiții și anul acesta s-ar putea prin PNRR să avem în continuare de construit și să fie un an foarte bun’, a spus antreprenorul.
Acesta a reclamat existența, pe piața construcțiilor, a multor produse de o calitate îndoielnică, care provin din import, în special din Bulgaria sau Turcia, și sunt vândute apoi drept produse superioare calitativ. ‘În piață sunt foarte multe produse slabe calitativ pe care clienții nu le cunosc și din această necunoaștere ei sunt ori îndrumați greșit să le să le cumpere ori pur și simplu nu au altă alternativă, pentru că ele sunt peste tot. Din păcate, legislația din România nu prea descurajează vinderea acestor produse. Sunt compromisuri foarte mari pe calitatea materialelor pentru că folosim produse neconforme și sunt scoase din proiect produsele bune și folosite produsele proaste’, a menționat Răileanu.
Un alt antreprenor, Florin Enache, de la Equitone România, a spus că legislația în domeniu există, dar nu se aplică. ‘Din păcate, nefiind o piață nici suficient de mare, nici suficient de mică, România este o piață în care se face foarte mult revânzare. Atunci modelul de business al unui producător care are un plan pe termen lung, se implică în comunitatea din jurul fabricii, este total diferit de activitatea de revânzare, cu o altă responsabilitate, iar în multe situații se dau comisioane către toată lumea din toate pozițiile’, a explicat antreprenorul.
Raluca Tăutu, arhitectă Arkia Creative Home, a afirmat că în construcții există o legislație supra-saturată și că problema principală se află mai ales în faza de execuție, când sunt echipe de project manageri, care nu au făcut vreo facultate de construcții. ‘Tăiem de acolo de unde oricum nu înțelegem sau de acolo de unde nu ne luăm comisionul și se taie din calitate’, a arătat arhitecta.
Vindem-Ieftin.ro, în parteneriat cu Alt.Real, a organizat, la București, a doua ediție a ‘Forecast Brunch, forumul managerilor din industria materialelor și echipamentelor de construcții’. Evenimentul a reunit principalii jucători ai pieței, alături de reprezentanți ai presei de business și specializate în construcții.
Forecast Brunch și-a propus să răspundă la câteva întrebări esențiale pentru industrie: Cum va arăta cererea de materiale de construcții în 2025?; Ce influență vor avea prețurile materiilor prime asupra pieței?; Cum se adaptează jucătorii din industrie la noile reglementări și la tranziția spre sustenabilitate?; Cum poate digitalizarea și optimizarea lanțului logistic să reducă costurile?
