Tehnologie

Autoritatea din Comunicaţii: Plângerile privind serviciile digitale pot fi trimise autorităţii, termenul de soluţionare fiind de 90 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu 90 de zile în cazul unor situaţii complexe

digitalizare calculator
Foto: iStock

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) anunţă că plângerile privind serviciile digitale pot fi transmise către ANCOM, în calitatea sa de coordonator al serviciilor digitale. Termenul pentru soluţionarea acestor plângeri este de 90 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu 90 de zile în cazul unor situaţii complexe.

”Orice persoană fizică sau juridică, precum şi orice organizaţie sau asociaţie care are motive să creadă că furnizorul unui serviciu intermediar nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin conform Regulamentului privind serviciile digitale poate face o plângere la ANCOM, în condiţiile Deciziei nr. 335/2024 ce a intrat în vigoare ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României nr. 644/05.07.2024. Plângerile privind serviciile digitale pot fi transmise către ANCOM, în calitatea sa de coordonator al serviciilor digitale, prin intermediul formularului online dedicate serviciilor digitale”, anunţă ANCOM.

În baza procedurii stabilite prin decizie, ANCOM primeşte, analizează, transmite răspunsuri şi, după caz, redirecţionează către coordonatorii serviciilor digitale din alte state, plângerile admisibile primite, întemeiate pe dispoziţiile art. 53 din Regulamentul privind serviciile digitale.

În urma primirii unei plângeri care îndeplineşte cerinţele minime de admisibilitate stabilite prin decizie, ANCOM poate dispune declanşarea unei investigaţii dacă furnizorul de servicii intermediare reclamat îşi are locul principal de stabilire sau reşedinţa în România sau dacă reprezentantul legal al acestuia este stabilit în România. Termenul pentru soluţionarea acestor plângeri este de 90 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu 90 de zile în cazul unor situaţii complexe.

În cazul în care furnizorul de servicii intermediare reclamat îşi are locul principal de stabilire/reşedinţa în alt stat din Uniunea Europeană sau dacă reprezentantul legal al acestuia nu este stabilit în România, plângerea va fi gestionată de către coordonatorul serviciilor digitale din ţara de stabilire, comunicarea dintre părţi fiind intermediată de ANCOM.

”Principala responsabilitate în tratarea şi soluţionarea iniţială a plângerilor revine furnizorilor de servicii intermediare, care au fost obligaţi să instituie o serie de măsuri organizatorice pentru a asigura respectarea Regulamentului privind serviciile digitale. În acelaşi timp, coordonatorii serviciilor digitale trebuie să ia măsuri atunci când le sunt semnalate încălcări sistemice ale Regulamentului”, subliniază ANCOM.

În ceea ce priveşte posibilele reclamaţii/plângeri referitoare la eliminarea conţinutului ilegal din mediul online, fie că este vorba de produse, servicii, site-uri, diverse informaţii, este de reţinut că ANCOM nu se pronunţă cu privire la calificarea unui conţinut din mediul online ca fiind ilegal (cu excepţia situaţiilor în care este ea însăşi autoritate relevantă pentru un anumit domeniu).

Soluţionarea plângerilor cu acest obiect – conţinutul ilegal – este de competenţa autorităţilor sau instituţiilor publice ce deţin atribuţii cu privire la supravegherea unui anumit sector sau domeniu de activitate în conformitate cu normele legale ce reglementează activitatea acestora (autorităţi relevante, astfel cum sunt definite la art. 4 alin. (1) lit a) din Legea nr. 50/2024). Astfel, în ipoteza în care ANCOM va înregistra plângerile primite referitoare la conţinut ilegal în mediul online, prelucrarea acestora se va face exclusiv în scopuri statistice, inclusiv pentru identificarea anumitor tendinţe. Totodată, autoritatea va oferi petenţilor îndrumarea de a se adresa furnizorului de servicii intermediare, precum şi explicaţii privind obligaţiile acestuia conform Regulamentului privind serviciile digitale, indicând şi autoritatea sau instituţia publică care ar putea avea atribuţii în domeniul vizat de conţinutul ilegal reclamat, în măsura în aceasta poate fi identificată.

Cu caracter de exemplu, ANCOM are rolul de autoritate de supraveghere şi control (şi prin urmare este autoritate relevantă în aceste cazuri) în domeniile reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 740/2016 privind punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor radio şi Hotărârea Guvernului nr. 487/2016 privind compatibilitatea electromagnetică.

Pentru a veni în sprijinul celor interesaţi, Autoritatea a detaliat, într-un limbaj accesibil, toate informaţiile relevante pentru aplicarea Regulamentului privind serviciile digitale în România în cadrul unei secţiuni dedicate pe InfoCentrul ANCOM. În această pagină sunt explicate prevederile actului legislativ european şi obligaţiile furnizorilor de servicii intermediare. Totodată, ANCOM a descris paşii pe care utilizatorii trebuie să îi parcurgă pentru a raporta conţinutul ilegal, restricţiile referitoare la conţinut, precum şi drepturile utilizatorilor.

Secţiunea conţine mai multe detalii despre cui i se aplică noul pachet legislativ, ce sunt platformele online foarte mari şi motoarele de căutare foarte mari, care sunt restricţiile referitoare la conţinut sau la contul destinatarului serviciului, mai multe informaţii despre un produs sau serviciu comercializat în mediul online, comunicările cu caracter publicitar şi altele.

Scopul Regulamentului privind serviciile digitale este de a asigura un mediu online sigur şi transparent în care minorii sunt mai bine protejaţi, în care există interdicţii privind comunicările cu caracter publicitar bazate pe crearea de profiluri, în care platformele online au termeni şi condiţii transparente şi oferă mai multă siguranţă prin cunoaşterea identităţii reale a comercianţilor cu activitate online. Nu în ultimul rând, legislaţia privind serviciile digitale instituie modalităţi simple şi clare de a semnala conţinuturi, produse sau servicii ilegale pe platformele online. În calitatea sa de coordonator naţional al serviciilor digitale, ANCOM se asigură că utilizatorii din România vor beneficia de aceste efecte pozitive, instituite de Regulamentul european.

Regulamentul asigură, printre altele:

o modalitate uşoară de a raporta conţinuturi, bunuri sau servicii ilegale;
transparenţa în ceea ce priveşte publicitatea;
interzicerea anumitor tipuri de publicitate direcţionată, cum ar fi cele care utilizează date sensibile sau datele minorilor;
obligaţia platformelor online de a îşi proiecta serviciile într-un mod care să nu înşele, manipuleze sau denatureze ori să afecteze în alt mod capacitatea utilizatorilor de a lua decizii libere şi în cunoştinţă de cauză;
termeni şi condiţii simplificate de utilizare a serviciilor.

Cele mai recente știri

To Top