Bănci

Banca Angliei menține rata dobânzii, pe fondul inflației ridicate

Foto: iStock

Banca Angliei (BoE) a menținut joi dobânda de politică monetară la 4,50%, chiar dacă creșterea economiei britanice încetinește și inflația încă este la un nivel ridicat, iar Regatul Unit este afectat de incertitudinile provocate de taxele vamale americane, transmit Reuters și AP.

Este cel mai scăzut nivel al dobânzii din iunie 2023 până în prezent.

Cei nouă membri ai Comitetului de politică monetară (MPC) de la BoE au votat 8 la 1 pentru menținerea costurilor de împrumut, în linie cu previziunile analiștilor.

Decizia vine după ce miercuri Rezerva Federală a SUA (Fed) a menținut dobânda de referință la un interval cuprins între 4,25% și 4,50%, în linie cu estimările, dar oficialii Fed au indicat că încă anticipează până la finalul anului o reducere a costurilor de împrumut cu o jumătate de punct procentual, în contextul încetinirii creșterii economiei SUA.

Atrăgând atenția asupra tensiunilor comerciale globale provocate de Administrația Trump, guvernatorul BoE, Andrew Bailey, a declarat: ‘Există o mulțime de incertitudini legate de economie în acest moment. Chiar dacă Banca Angliei vede dobânzile pe un trend gradual descrescător, va analiza cu mare atenție cum economia mondială și cea internă evoluează până la următoarele reuniuni de politică monetară’.

Comitetul de politică monetară se așteaptă la atenuarea presiunilor asupra inflației ‘dar nu există nicio prezumție că deciziile de politică monetară sunt pe o cale prestabilită la viitoarele reuniuni’.

Economiștii intervievați de Reuters înaintea reuniunii de joi a BoE se așteptau la menținerea dobânzii la 4,50%, viitoarele reduceri urmând să aibă loc probabil în mai, august și noiembrie.

Incertitudinile comerciale globale s-au intensificat după taxele vamale impuse de SUA, care au determinat represalii din partea altor state. ‘De asemenea, au sporit alte incertitudini geopolitice’, se arată în comunicatul Comitetului de politică monetară.

Banca Angliei se așteaptă ca rata inflației să atingă nivelul de vârf de 3,75% în trimestrul trei din 2025, după ce în februarie estima un nivel de 3,70%. În ianuarie, rata inflației a urcat la 3%, mult peste ținta BoE de 2%. În plus, Banca Angliei se așteaptă la o creștere de 0,25% a economiei Marii Britanii în primul trimestru din 2025, după ce anterior previziona un avans de 0,1%.

Cele mai recente știri

To Top