Vicepreşedintele USR, deputatul Dan Barna, propune ca angajaţii la stat să nu poată lua şi pensii speciale şi afirmă că „este foarte simplu să avem o reglementare de interzicere a cumulului pensiei speciale cu salariul şi aici CCR nu ar avea nicio problemă”.
„Chiar ieri în acest context al cum facem să păcălim cumva Comisia Europeană, poate ne dau nişte bani fără să facem reforme, am văzut chiar ieri (joi n.r.) decizia Curţii Constituţionale (CCR) prin care a declarat neconstituţională reglementarea propusă de majoritate, cumulul pensiei cu salariul. Nu cred că e o surpriză pentru nimeni. USR nu se opune cumulului pensiei cu salariul, pentru că, da, dreptul la muncă este un drept constituţional şi nu poate fi restricţionat. Dreptul la pensie contributivă este un drept constituţional şi nu poate fi restricţionat, însă nu există şi a spus-o şi CCR, nu există niciun fel de drept constituţional sau de altă natură, cu excepţia reglementărilor, cel referitor la pensiile speciale. E foarte simplu să avem o reglementare de interzicere a cumulului pensiei speciale cu salariul şi aici nu ar avea CCR, pe propria jurisprudenţă, nicio problemă. Asta ar însemna ca domnul Ciucă, domnul Florin Georgescu şi toţi ceilalţi mahări de protipendadă politică să trebuiască să aleagă între salariul de 70.000 de la Banca Naţională, de exemplu dacă vorbim de domnul Georgescu, şi pensia specială. Sau cele 18.000 ale domnului Ciucă şi indemnizaţia de preşedinte al Senatului”, a declarat Dan Barna, vineri, într-o conferinţă de presă.
CCR a admis joi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu legea privind cumulul pensiei cu salariul. Astfel, Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat, joi, că legea care interzice cumulul pensiei cu salariul condiţionează dreptul la pensie de neexercitarea dreptului la muncă, limitându-l până la anihilare.