Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Actualitate

BCE pregătește simplificarea reglementărilor pentru băncile mai mici și reducerea cerințelor de capital

banca centrala europeana bce

Frank Elderson, membru al Boardului executiv al Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că sprijină simplificarea reglementărilor pentru băncile mai mici și reducerea cerințelor de capital pentru întregul sector bancar, transmite Reuters.

BCE pregătește o propunere de simplificare a reglementării bancare în Uniunea Europeană, răspunzând plângerilor băncilor că sunt dezavantajate față de rivalele din SUA, după dereglementarea anunțată de președintele Donald Trump.

Elderson a propus, la o conferință a BCE, extinderea reglementărilor care se aplică acum instituțiilor financiare mai mici din zona euro, care raportează doar 30% din datele pe care trebuie să le prezinte băncile mai mari. În plus, creditorii mai mici au parte de mai puține inspecții din partea autorităților de supervizare.

‘BCE ar putea lua în considerare aplicarea mai extinsă a reglementărilor care se aplică acum instituțiilor financiare mai mici. Acest lucru s-ar putea realiza în cadrul actualelor reglementări, menținând prevederile conform cărora activele sunt analizate pe baza riscurilor’, a adăugat oficialul.

Tot la aceeași conferință Claudia Buch, președintele Consiliului de supraveghere al BCE, a declarat că reglementările bancare internaționale ar trebui aplicate tuturor băncilor, ‘dar ținând cont de proporționalitate’.

Luna viitoare ar urma să fie publicate noile propuneri ale BCE.

Reglementările pentru băncile mai mici sunt aplicate creditorilor care au active de sub cinci miliarde de euro, portofoliu redus de tranzacționare și o expunere scăzută la derivate.

Germania, unde băncile mai mici și cele regionale sunt responsabile pentru aproape jumătate din totalul activelor, face lobby pentru crearea unui regim complet separat pentru băncile mai mici.

Elderson a subliniat că BCE ar putea face cerințele mai predictibile și există posibilitatea simplificării structurii capitalului.

Un grup de lucru al BCE, din care fac parte vicepreședintele Luis de Guindos, a prezentat recent consiliului guvernatorilor BCE posibile măsuri de simplificare, acestea urmând să fi discutate de cele 20 de bănci naționale ale statelor din zona euro.

Autoritățile din Germania au propus crearea unui regim separat pentru ‘băncile mici, cu complexitate redusă’, care să îndeplinească cerințe unice de capital, în locul celor stabilite conform reglementărilor UE.

În acest regim opțional, băncile cu active mai mici de 10 miliarde de euro, axate pe piața internă și care au portofoliu redus de tranzacționare, ar urma să aibă o rată de îndatorare de peste 3%.

Cele mai recente știri

To Top