Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a anunțat vineri o creștere de 0,5% a livrărilor în 2025, avansul din Europa și SUA ajutând producătorul german de vehicule premium să evite un alt declin anual al vânzărilor, transmite DPA.
Grupul, care deține și mărcile Rolls-Royce și MINI, a vândut anul trecut aproximativ 2,46 milioane de vehicule.
În schimb, China, cea mai mare piață auto din lume, continuă să afecteze cifrele de vânzări ale BMW, dar și ale altor companii auto germane. Vânzările slabe din China au determinat în octombrie BMW să emită un avertisment privind profitul.
BMW a livrat anul trecut 1,02 milioane de vehicule în Europa, un avans de 7,3% față de 2024. Pe piața din SUA au fost vândute 417.638 de mașini, o creștere de 5%, în timp ce în China vânzările au scăzut cu 12,5%, la 625.527 unități.
Creșterea de pe piața din SUA este surprinzătoare, ținând cont de taxele vamale ridicate la vehiculele importate din Europa. Dar BMW beneficiază de pe urma fabricii pe care o deține în Spartanburg, Carolina de Sud, unde produce aproximativ jumătate din BMW-urile vândute în Statele Unite.
BMW a precizat că nu a trecut în seama clienților costurile de pe urma taxelor vamale, ceea ce a ajutat vânzările, dar va afecta marjele de profit.
Subsidiara Mini și-a majorat anul trecut vânzările cu 17,7%, la 288.290 unități, în timp ce marca principală BMW a raportat pe plan global un declin de 1,4%, la 2,17 milioane de vehicule. Vânzările Rolls-Royce au fost aproape stabile, la 5.664 unități.
Cererea pentru vehicule electrice (EV), care a stimulat în trecut rezultatele BMW, a încetinit anul trecut. Chiar dacă în 2025 vânzările EV au crescut cu 3,6%, la 442.072 unități, ritmul de creștere a fost mult mai ridicat în anii anteriori.
Expertul Ferdinand Dudenhoffer declara recent că ‘strategia stabilă pe termen lung a BMW’ a ajutat compania să se afle într-o poziție mai bună decât alți producători auto germani.
‘Mercedes nu a apreciat corect evoluția pieței, concentrându-se prea mult pe mașinile premium, în timp ce Porsche (divizie a Volkswagen) s-a axat prea rapid pe mobilitatea electrică. Ambii producători auto trebuie acum să-și regândească strategia, ceea ce afectează vânzările și câștigurile’, a adăugat acesta.