Actualitate

Bolojan: În zilele următoare va fi promulgată legea pensiilor magistraților; speranța e că vom recupera mare parte a banilor

Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, că în zilele următoare va fi promulgată legea privind reforma pensiilor magistraților, iar Guvernul va comunica Comisiei Europene îndeplinirea jalonului din PNRR, exprimându-și optimismul că România va recupera cea mai mare parte din suma aferentă.

El a precizat că a discutat cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, atât aspecte generale, cât și teme punctuale legate de PNRR, programul SAFE și viitoarele bugete europene.

‘Am avut o întâlnire cu doamna președintă Ursula von der Leyen, în care am discutat aceste aspecte generale, dar și aspecte punctuale care țin de programul PNRR, de programul SAFE și, în general, de aspectele care țin de bugetele viitoare axate atât pe componenta de competitivitate, unde dorim să ne aducem contribuții importante, dar și pe cele două componente tradiționale, care ne-au susținut în acești ani, e vorba de componenta de coeziune și cea de fonduri pentru agricultură’, a afirmat Bolojan, la o conferință de presă la Bruxelles.

Premierul a subliniat că România trebuie să îndeplinească jaloanele asumate prin PNRR.

‘Asta înseamnă că avem reforme de făcut, avem măsuri de luat și trebuie să recunoaștem că, pe această zonă, avem întârzieri din anii trecuți, pe care trebuie să le recuperăm în următoarele șase luni, în așa fel încât banii care urmează să fie eliberați să poată fi eliberați de Comisia Europeană, condiția de eliberare fiind îndeplinirea acestor jaloane. Și avem în curs o cerere de plată de 2,6 miliarde de euro, care este o sumă destul de importantă, pentru a cărei închidere trebuie să clarificăm două jaloane importante: este vorba de jalonul care ține de pensiile pentru magistrați și de jalonul de decarbonizare’, a explicat Bolojan.

El a prezentat situația privind reforma pensiilor magistraților, arătând că legea va fi promulgată în scurt timp.

‘În zilele următoare urmează să fie promulgată legea care reglementează reforma pensiilor magistraților și deci va fi publicată în Monitorul Oficial, moment în care vom comunica Comisiei practic îndeplinirea 100% a acestui jalon. Este adevărat, așa cum știți, că am avut un termen de îndeplinire care era la sfârșitul lunii noiembrie anul trecut. Cu toate că Guvernul a promovat proiectul de act normativ până la termenul respectiv, așa cum știți, datorită contestării acestui proiect, datorită amânărilor de la Curtea Constituțională, am fost în situația în care nu a putut fi promulgat și publicat în Monitor până la termenul respectiv proiectul de lege’, a adăugat premierul.

Potrivit acestuia, Comisia Europeană a apreciat eforturile României ‘pentru a corecta această nedreptate’ și pentru a pune în practică angajamentul asumat.

‘Am încredere că, după ce vom comunica toate documentele care țin de acest jalon, vom primi un răspuns până la jumătatea lunii martie, care sper să fie favorabil. Asta înseamnă că, atunci când ai de îndeplinit un jalon, dacă l-ai îndeplinit în totalitate primești întreaga sumă; dacă l-ai îndeplinit parțial, proporțional cu gradul de îndeplinire poți să ai o corecție. Și speranța mea este că vom recupera cea mai mare parte a acestor bani’, a explicat Bolojan.

El a subliniat că suma vizată este una importantă, suficientă pentru a finaliza un spital sau alte proiecte majore pentru comunitățile din țară.

Întrebat dacă jalonul poate fi salvat, premierul a răspuns: ‘Din discuția pe care am avut-o astăzi cu doamna președintă și cu echipa tehnică care a însoțit-o, sunt un optimist’.

‘Dar, așa cum v-am spus, aici sunt niște aspecte care depind de cum le analizezi, dar eu cred că acest efort mare care a fost făcut pentru a pune în practică angajamentul nostru ca țară, pentru a corecta o nedreptate, orice s-ar spune, mare, este de natură a ne face să sperăm că și Comisia Europeană, constatând ceea ce s-a făcut, va căuta să adopte cea mai bună soluție pe care o poate pune în practică pentru România și, așa cum am colaborat în aceste luni, am încredere că Comisia va adopta cea mai bună soluție posibilă. Am avut o relație bună cu Comisia Europeană, am fost aliniați în proiectele care țin de dezvoltarea României, de a face ca Uniunea Europeană să fie o zonă puternică, o zonă mai sigură, o zonă mai prosperă și deci sper într-o abordare pozitivă’, a mai spus Bolojan.

Cele mai recente știri

To Top