Ministerul Finanţelor a publicat o propunere de act normativ pentru a se asigura că investiţiile în Neptun Deep se vor desfăşura fără probleme, în prezent existând riscul să apară dificultăţi de aplicare a TVA şi a accizelor, a anunţat ministrul de resort, Marcel Boloş.
„Ne asigurăm că investiţiile în Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre, se vor desfăşura fără probleme. Pentru că exista riscul să apară dificultăţi de aplicare a TVA şi a accizelor, cu consecinţe negative asupra activităţilor de exploatare, am publicat astăzi o propunere de act normativ prin care să ne asigurăm că se va aplica un tratament unitar, atât din punct de vedere vamal cât şi fiscal. Aşadar, Neptun Deep va avea certitudine din punct de vedere al regimului fiscal aplicabil şi nu se va lovi de obstacole birocratice”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
El a reamintit că OMV Petrom şi Romgaz vor investi în Neptun Deep aproximativ 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producţie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Producţia ar trebui să înceapă din 2027.
„Rezervele din perimetrul Neptun Deep sunt estimate la circa 100 de miliarde de metri cubi de gaze – cât tot consumul României pentru o perioadă de aproximativ 8-9 ani. Este o nouă măsură prin care Ministerul Finanţelor susţine această investiţie, după ce în luna martie am creat cadrul pentru scutirea Romgaz de la plata dividendelor către stat, pentru a putea astfel să investească profiturile realizate în faza de dezvoltare a proiectului”, a subliniat Boloş.
Conform Notei de Fundamentare, Ministerul Finanţelor a propus proiectul OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal având în vedere necesitatea clarificării teritoriului fiscal din perspectiva taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor, în contextul aplicării unui tratament unitar, din punct de vedere vamal şi fiscal, operaţiunilor legate de activităţile de explorare şi exploatare a zăcămintelor minerale naturale din zona contiguă sau zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, întrucât lipsa acestor clarificări ar conduce la dificultăţi de aplicare şi la posibile interpretări diferite, cu consecinţe negative asupra activităţilor de explorare şi exploatare a zăcămintelor minerale naturale din zona contiguă sau zona economică exclusivă a României din Marea Neagră.
Astfel, proiectul propune, pentru eliminarea oricăror neclarităţi sau confuzii cu privire la teritoriul României „în sensul art. 267 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, şi în contextul eliminării prevederilor pct. 2 alin. (3) din norme cu privire la exercitarea de către România a jurisdicţiei fiscale pentru operaţiunile legate de explorare şi exploatare efectuate în zona contiguă şi zona economică exclusivă ale României”, introducerea unui nou alineat, prin care să se clarifice că teritoriul României reprezintă teritoriul delimitat de frontiera de stat a României, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 30 iunie 2001, cu modificările şi completările ulterioare.