Polițele RCA cumpărate de șoferii din România vor putea intra în vigoare la maximum 60 de zile după ce au fost achziționate, față de 30 de zile cum se întâmpla până astăzi. Măsura a fost luată de ASF prin modificarea normei 20/2017 și a intrat în vigoare astăzi, după publicarea în Monitorul Oficial, conform studiifinanciare.ro.
Șoferii vor putea alege să achiziționeze o poliță RCA care intrî în vigoare abia la două luni după ce a fost cumpărată. În condițiile în care presiunile pe prețuri sunt mai degrabă de creștere, măsura este una utilă pentru șoferi, care vor putea cumpăra din timp o asigurare la o primă mai mică. Există efecte directe inclusiv asupra clienților Euroins, societatea aflată în faliment care mai are încă în portofoliu circa 1,8 milioane de polițe RCA.
Coroborată cu propunerea înaintată de ASF către Ministerul Finanțelor în sensul prelungirii valabilității polițelor Euroins cu trei luni, până pe 8 decembrie, măsura dublării termenului de intrare în vigoare este cu atât mai importantă.
Practic, șoferii ale căror polițe încheiate la Euroins expiră automat pe 8 decembrie (în situația foarte probabilă în care Guvernul va adopta proiectul de OUG gândit de ASF) vor avea posibilitatea de a își cumpăra o asigurare nouă cu două luni înainte, evitând astfel momentul în care pe piață cererea va începe să crească masiv (având în vedere că tot mai multe polițe Euroins vor expira) trăgând cel mai probabil după ea și primele de asigurare.
“Proiectul are in vedere modificarea prevederilor art. 13 alin. (12) din Norma nr. 20/20171 prin care este reglementata perioada in care contractul RCA poate intra in valabilitate de la momentul incheierii acestuia. (…) Prin propunerea de modificare se are in vedere prelungirea cu 30 de zile a termenului prevazut in prezent de prevederile art. 13 alin. (12), astfel incat termenul maxim pentru intrarea in vigoare a contractelor RCA sa fie majorat pana la 60 de zile de la incheierea contractului”, se precizează în Nota de prezentare a proiectului ASF devenit între timp literă de lege.