Energia devine o povară structurală atunci când cheltuielile pe acest segment depășesc 10% din venitul unei gospodării, aceasta fiind o formă de sărăcie care nu se vede în statistici, dar se simte în facturi, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.
‘Există o formă de sărăcie care nu se vede imediat în statistici, dar se simte în fiecare factură plătită. Nu este neapărat sărăcie extremă, nu este lipsă totală de venit. Este momentul în care cheltuielile cu energia depășesc 10% din venitul unei gospodării. Din acel prag, energia nu mai este un serviciu – devine o povară structurală. În Europa, dacă folosim acest indicator simplu – peste 10% din venit merge pentru electricitate, gaz, energie termică și combustibili – realitatea este mai dură decât arată cifrele oficiale privind ‘incapacitatea de a încălzi locuința’. Estimările AEI arată că aproximativ 17-22% dintre gospodăriile din UE ar depăși acest prag. Vorbim de zeci de milioane de familii pentru care energia nu mai este un cost normal al traiului, ci o presiune constantă asupra bugetului’, avertizează el.
Chisăliță amintește și diferențele frapante între regiuni din punct de vedere al costurilor cu energia. Astfel, în estul și sud-estul Europei (Bulgaria, România, Grecia), între 30% și 40% dintre gospodării cheltuie mai mult de 10% din buget cu plata energiei. Aici, veniturile mici se combină cu locuințe slab izolate și sisteme de încălzire ineficiente astfel că energia poate ajunge la 15-20% din venitul unei familii cu venit redus, a explicat sursa citată.
În sudul Europei, în țări precum Spania sau Portugalia, problema nu este doar venitul, ci și calitatea fondului locativ și volatilitatea prețurilor la electricitate. Aproximativ 20-25% dintre gospodării pot depăși pragul de 10% din buget folosit pentru plata energiei.
În nordul și vestul Europei (Finlanda, Danemarca, Luxemburg) proporția scade la 5-10%, dar nu pentru că energia ar fi ieftină, pentru că aici prețurile sunt adesea mai mari. Diferența o fac veniturile ridicate, eficiența energetică a clădirilor și sistemele sociale solide.
‘Uniunea Europeană măsoară oficial sărăcia energetică prin indicatori precum ‘incapacitatea de a menține locuința adecvat încălzită’. Dar acest indicator surprinde doar vârful aisbergului. Pragul de 10% din venit este mai incomod, pentru că arată altceva, familii care încă plătesc facturi, dar sacrifică alte cheltuieli – hrană, sănătate, educație. Este sărăcia invizibilă a clasei medii inferioare. O gospodărie poate avea căldură, dar poate renunța la vacanțe, la economii sau la siguranță financiară. Iar pe termen lung, această presiune produce vulnerabilitate economică și tensiune socială’, a subliniat președintele AEI.
În opinia sa, perioada 2022-2023 a arătat cât de cât fragil este echilibrul. În multe state europene, proporția gospodăriilor care au depășit pragul de 10% din buget cu plata energiei a crescut abrupt iar fără schemele de plafonare și sprijin public, cifrele ar fi fost semnificativ mai mari. Chisăliță avertizează, în context, că subvențiile nu sunt o soluție structurală, ele doar cumpără timp.
‘Sărăcia energetică nu este doar o problemă de preț. Este rezultatul interacțiunilor dintre: venituri insuficiente, stoc de locuințe vechi și ineficiente, dependență de combustibili volatili, inegalitate regională. În Europa Centrală și de Est, milioane de locuințe construite înainte de 1990 pierd căldură masiv. În sud, clădirile sunt nepregătite pentru extremele climatice. În vest, costul vieții ridicate erodează veniturile disponibile. Pragul de 10% este mai mult decât o statistică. Este o linie morală. El pune întrebarea: cât este acceptabil să plătească o familie pentru un serviciu esențial? Energia nu este un bun de lux. Fără ea, nu există locuire decentă, sănătate sau participare economică. Dacă un sfert din gospodăriile europene sunt aproape de acest prag sau îl depășesc, problema nu mai este marginală’, a mai precizat Dumitru Chisăliță.
În acest context, el consideră că Europa are două opțiuni: să trateze sărăcia energetică ca o consecință temporară a pieței sau ca pe o problemă masivă structurală, să realizeze investiții în eficiență energetică, renovare și protecție socială țintită.
‘Pragul de 10% din venit pentru energie este un barometru al echității economice în Europa. El arată o Uniune în care accesul la confortul termic și stabilitatea financiară depinde încă puternic de geografie. Rata riscului de sărăcie sau excluziune socială este probabil să urce spre 23-25% în următorii ani, datorită inflației care rămâne peste creșterea salariilor reale, volatilității energiei și a productivității europene în stagnare. O Europă cu 25% populație în risc de sărăcie devine mai fragmentată politică, mai polarizată ideologic și mai vulnerabilă la populism. Sărăcia energetică și presiunea costului vieții alimentează partide anti-sistem, eurosceptice sau naționaliste. În state din Est și Sud, unde povara energetică este mai mare, tensiunile pot crește mai rapid. UE devine mai greu de guvernat, iar consensul asupra politicilor externe (sancțiuni, extindere, apărare comună) devine mai fragil’, a mai arătat președintele AEI.
