Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a început implementarea unui proiect strategic de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru consumul propriu al Aeroportului Internațional Henri Coandă București, care constă în construirea unei centrale fotovoltaice cu o capacitate totală planificată de 31,5 MWp, integrată cu un sistem de stocare a energiei de 30 MWh.
Potrivit unui comunicat al CNAB, proiectul are o valoare totală estimată de 283,765 milioane lei (fără TVA) și este conceput etapizat, în corelare cu necesarul energetic actual și cu dezvoltările viitoare ale infrastructurii aeroportuare. Prima etapă prevede realizarea unei centrale fotovoltaice cu puterea instalată de 12,6 MWp și a unui sistem de stocare a energiei de 17,88 MWh, racordate la uzina electrică de 20 kV a aeroportului.
Pentru această etapă, Compania Națională Aeroporturi București a depus proiectul spre finanțare în cadrul programului ‘Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei’, finanțat din Fondul pentru Modernizare și gestionat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Contractul de finanțare a fost semnat deja.
Valoarea totală a primei etape este de 176,878 milioane lei (fără TVA), din care 132 milioane lei (fără TVA) reprezintă finanțare nerambursabilă eligibilă, diferența fiind asigurată din fonduri proprii ale CNAB, aferente cheltuielilor neeligibile și TVA.
”Acest proiect reprezintă un pas esențial în procesul amplu de modernizare a Aeroportului Internațional Henri Coandă București. Investițiile în producerea de energie din surse regenerabile contribuie direct la creșterea autonomiei energetice a aeroportului, la reducerea costurilor operaționale și la diminuarea impactului asupra mediului, în deplină concordanță cu standardele europene și cu obiectivele de sustenabilitate asumate de companie”, a precizat Bogdan Mîndrescu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, citat în comunicat.
Implementarea Etapei 1 constituie primul pas concret într-un proiect strategic care va asigura, pe termen mediu și lung, atât reducerea emisiilor de carbon, cât și menținerea siguranței și continuității operaționale pentru infrastructura critică națională a Aeroportului Henri Coandă, se mai arată în document.
Recent, Aeroportul Internațional Henri Coandă București a obținut Nivelul 3 de acreditare în cadrul programului Airport Carbon Accreditation, derulat de ACI Europe. Potrivit certificatului de acreditare, această distincție confirmă activitatea exemplară a aeroportului în gestionarea și reducerea emisiilor de CO2, precum și implicarea altor entități în acest demers, ca răspuns al industriei aeroportuare globale la provocările schimbărilor climatice.