Companiile au închiriat 91.000 metri pătraţi de spaţii de birouri în Bucureşti, în primele trei luni ale acestui an, reprezentând o creştere cu 63% faţă de suprafaţa contractată în aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul unei oferte noi limitate, potrivit companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
„Piaţa de birouri din Bucureşti a continuat să crească şi în primul trimestru al acestui an din punct de vedere al cererii, atât în ceea ce priveşte volumul tranzacţionat, cât şi al nivelului mediu al unei tranzacţii, în condiţiile unei oferte noi extrem de limitate. Astfel, în primele trei luni ale anului, companiile au închiriat 91.000 metri pătraţi de spaţii de birouri în Bucureşti, reprezentând o creştere cu 63% faţă de suprafaţa contractată în aceeaşi perioadă a anului trecut. În total, în perioada analizată au fost parafate 55 de tranzacţii, media unei tranzacţii fiind de 1.657 metri pătraţi, dublul mediei din T1 2023”, se arată într-un comunicat al companiei.
Cea mai mare pondere în numărul tranzacţiilor au reprezentat-o cele cu suprafeţe de până la 1.000 metri pătraţi, respectiv 65% din total, urmate de cele pentru 1.000 – 2.000 metri pătraţi (16%). Un număr de 7 contracte au fost pentru birouri cu o arie de 2.000 – 5.000 metri pătraţi, iar 3 pentru peste 5.000 metri pătraţi.
„După un an 2023 cu un nivel record din punct de vedere al suprafeţei tranzacţionate, datele din primul trimestru indică o stabilizare a cererii pe piaţa imobiliară. O preocupare majoră este reprezentată de numărul redus de proiecte noi programate pentru livrare în următoarele 24 de luni, care va limita oferta de spaţii de birouri de înaltă calitate. În prezent, în Bucureşti sunt în construcţie doar trei proiecte, cu o suprafaţă totală de 88.400 de metri pătraţi”, a precizat Mădălina Cojocaru, partner Office Agency Cushman & Wakefield Echinox, în comunicatul citat.
Cererea nouă a avut o pondere de 38% în volumul total tranzacţionat, în linie cu trendul înregistrat în ultimii 3 ani, având în vedere că marii chiriaşi preferă să-şi consolideze operaţiunile şi să-şi reînnoiască contractele existente, menţionează consultanţii imobiliari. Rata de neocupare a scăzut uşor la 14,4%, de la 14,8% în trimestrul corespunzător din 2023 şi de la 14,7% la finalul anului trecut. Pe fondul ofertei extrem de limitate de noi proiecte, este de aşteptat ca rata de neocupare să continue să scadă în perioada următoare, precizează sursa citată.
Companiile din domeniul BPO (Business Process Outsourcing, n.r.) au fost cele mai active din punct de vedere al suprafeţei tranzacţionate, cu 36% din total, reprezentând integral renegocieri ale contractelor existente. Firmele de IT&C au generat aproape 21% din volumul total, atât prin reînnoirea contractelor existente, cât şi prin cerere nouă.
În ceea ce priveşte nivelul chiriilor, acestea au înregistrat o stagnare la începutul anului, nivelul maxim, înregistrat în zona CBD (Central Business District, n.r.) menţinându-se la 22 euro/mp/lună.
Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesionişti ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor. Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 52.000 de angajaţi în aproape 400 de birouri şi peste 60 de ţări şi venituri de 9,5 miliarde de dolari.