Consultanță

Cum pot verificările de fond și demersul de due diligence să contribuie la reputația, stabilitatea și credibilitatea unei organizații?

Atunci când aleg un partener de afaceri, un furnizor sau când intenționează că achiziționeze o companie, organizațiile de business se expun riscului de asociere cu reputația terților. Conform celor mai multe reglementări în domeniul prevenirii faptelor de corupție, cunoașterea viitorului partener este esențială pentru a rămâne în legalitate.

Cunoașterea viitorului partener de business prin verificări de fond (background checks) și due diligence

Pe măsură ce o afacere se extinde și este pe cale să câștige noi clienți sau să lanseze un parteneriat, reputația ei va depinde de modul în care sunt gestionate riscurile legate de terți. Efectuarea de verificări de fond și due diligence pentru companii și persoane fizice le permite liderilor organizației să ia decizii mai bine informate despre cei cu care fac afaceri, în ce calitate și cu ce marje de business.

Demersul de due diligence este o examinare amănunțită a potențialului partener de business sau a companiei vizate pentru preluare și include rapoartele financiare, reputația în piață și istoricul de business, cu scopul de a înțelege din timp o eventuală incidență a legislației anticorupție sau a altor legi, odată ce asocierea se materializează.

Există două acte legislative importante privind prevenirea criminalității economice, și anume UK Bribery Act (2010) și US Foreign Corrupt Practices Act (FCPA). Deși ambele sunt reglementări naționale pentru Marea Britanie și, respectiv, Statele Unite ale Americii, unicitatea lor le-a conferit în timp anvergură internațională. În plus, în iunie 2021, parlamentul german a adoptat Germany’s Supply Chain Due Diligence Act, o nouă lege care impune companiilor cu peste 3.000 de angajați să efectueze demersuri de due diligence în rândul furnizorilor.

De ce este importantă realizarea verificărilor de fond și a demersului de due diligence?

Verificările de fond și due diligence pot fi utile în mai multe situații, cum ar fi obținerea de informații detaliate, exacte și obiective cu privire la trecutul și situația prezentă a potențialilor parteneri de afaceri în procese de achiziții sau fuziuni, în timpul investigării companiilor sau a persoanelor fizice suspectate de fapte ilicite, precum și în procesele de selectare de noi clienți sau furnizori. În plus, verificările de fond sunt relevante și în luarea de decizii strategice de business și pot fi utile în deciziile de investiții, de exemplu înainte de lansarea unei oferte publice inițiale.

Procesul de due diligence ar trebui să parcurgă următoarele aspecte importante: identificarea membrilor din echipa de conducere executivă a companiei, a acționarilor și a beneficiarilor finali și a altor afilieri corporative; sediul central, care se referă la verificarea tuturor adreselor înregistrate; verificări în listele de sancțiuni, pentru identificarea persoanelor, organizațiilor sau statelor care fac obiectul unor sancțiuni economice emise de un guvern sau de o organizație internațională; apariții negative în mass-media, care se referă la acuzații apărute în publicații de știri sau în alte surse reputate, care leagă persoana sau o companie afiliată ei de activități de fraudă, spălare de bani, corupție, terorism sau de alte ilegalități; verificarea persoanelor expuse politic și a entităților deținute de stat; rezultatele financiare și bilanțurile entității, precum și activele și pasivele; calificarea angajaților, prin verificarea pregătirii academice, a istoricului profesional și a licențelor și certificărilor profesionale obținute; analiza altor date disponibile, în funcție de contextul în care se realizează demersul de due diligence.

Reducerea riscului de activități ilegale și a implicațiilor acestora

Atunci când adaugă un client în portofoliu sau sunt pe cale să reconfirme unul, companiile au obligația să își protejeze businessul, angajații și clienții existenți. În situația în care o organizație neglijează să efectueze verificări de fond privind un furnizor care a fost anterior implicat într-o schemă de fraudă, iar cazul devine public câteva săptămâni mai târziu, brandul și organizația vor fi menționate prin asociere în mijloacele de comunicare în masă, într-o lumină negativă, provocând potențiale daune acordurilor și parteneriatelor viitoare. Reputația companiei va fi afectată permanent, iar organizația ar putea avea de gestionat riscuri costisitoare asociate litigiilor și investigațiilor. Realizarea unor verificări de fond asupra partenerilor de business importanți ar putea, practic, preveni materializarea unor scenarii nefaste.

Material de opinie de Burcin Atakan, Partener, Deloitte România, și Lider Servicii de investigare a fraudelor, Deloitte Europa Centrală și de Est, și de Alina Badea, Senior Associate, Consultanță Financiară, Deloitte România

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top