Peste 3.000 de locuri de muncă pentru străinătate au fost postate de la începutul verii şi până acum, acestea reprezentând 8% din numărul total de joburi noi din această perioadă, potrivit datelor transmise de platforma de recrutare EJobs. Cele mai multe oferte vin din partea angajatorilor din Germania, Olanda, Arabia Saudită, Spania şi Irlanda care caută candidaţi dispuşi să lucreze în domenii precum transport, retail, industria alimentară, turism ori servicii.
”Angajatorii din afara ţării ştiu că principalul argument cu care pot atrage mai mulţi candidaţi este cel salarial, motiv pentru care unul din două joburi postate are salariul afişat în anunţul de angajare. De altfel, şi candidaţii au nevoie să ştie exact cât ar putea să câştige în plus faţă de joburile din România pentru a fi convinşi să facă un pas atât de important precum o relocare în afara ţării, fie şi pentru o perioadă determinată de timp”, a declarat Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs.ro, citată într-un comunicat de presă.
Potrivit docimentului citat, în multe cazuri, este vorba de salarii de trei sau patru ori mai mari decât cele din România, atât în cazul joburilor entry level sau pentru muncitorii calificaţi, cât şi în cazul specialiştilor.
”Spre exemplu, un inginer software poate câştiga lunar, în Germania, 6.500 de euro net plus beneficii, în timp ce un muncitor în depozit, în Olanda, poate câştiga între 1.800 şi 2.000 de euro pe lună plus beneficii. Salariul unui şofer de tir, pe curse internaţionale, pleacă de la 2.500 de euro pe lună; un curier poate câştiga 2.000 de euro pe lună, în timp ce, pentru muncitorii necalificaţi, salariile pleacă de la 700 de euro pe lună. De la 1.000 de euro pe lună pornesc şi salariile pe care le pot câştiga cei care vor să lucreze în servicii de curăţenie”, se mai arată în comunicatul de presă.
”Un interes crescut în această perioadă este pentru candidaţii cu experienţă în sectorul turistic şi HoReCa. Angajatorii din străinătate au avut peste 500 de joburi postate pentru cele două industrii în ultima lună şi jumătate, iar salariile pe care le oferă încep de la 1.000 de euro pentru ospătari sau personal hotelier şi pot ajunge până la 4.000 de euro dacă vorbim despre bucătari în restaurante de pe vase de croazieră sau mari lanţuri hoteliere”, a mai declarat Raluca Dumitra.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, mediile salariale pentru străinătate în domeniile care caută acum cei mai mulţi candidaţi sunt următoarele: 2.500 de euro net pentru construcţii şi instalaţii, 2.000 de euro net pentru transport şi distribuţie, 1.800 de euro pentru industria alimentară, 1.500 de euro pentru producţie şi pentru turism / HoReCa şi 1.600 de euro pentru au pair / babysitting / curăţenie.
În timp ce interesul angajatorilor din afara ţării creşte pentru candidaţii români, aceştia par tot mai puţin atraşi de ideea de a lucra peste hotare. În acest sens, din cele 1,3 milioane de aplicări înregistrate de la 1 iunie şi până acum, doar 19.000 au mers către joburile din străinătate. Numărul reprezintă doar 1,4% din totalul aplicărilor pentru această perioadă de referinţă. Cel mai mult şi-au dorit să plece candidaţii din segmentul de vârstă 25-35 de ani şi 18-24 de ani şi muncitorii calificaţi şi necalificaţi. Destinaţiile predilecte au fost Olanda, Germania, Belgia, Austria şi Franţa, iar domeniile care au primit cele mai multe aplicări au fost transport / logistică, retail, turism, industria alimentară şi producţie. Aproape o treime dintre cei care vor să plece la muncă în străinătate au optat pentru joburi sezoniere.
În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 25.000 de locuri de muncă, dintre care 2.000 sunt peste hotare.