Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11 luni ale acestui an a depășit, pentru prima dată, pragul de 1.000 de miliarde de dolari, în condițiile în care exporturile în restul lumii au compensat scăderea puternică a livrărilor în SUA, arată cifrele oficiale publicate luni, transmite AFP.
Administrația vamală chineză a informat că soldul pozitiv înregistrat de China de pe urma schimburilor comerciale cu restul lumii în perioada ianuarie-noiembrie 2025 a urcat la 1.080 miliarde de dolari.
‘Excedentul comercial al Chinei în acest an l-a depășit deja pe cel de anul trecut și ne așteptăm să crească și mai mult anul viitor. Exporturile slabe în Statele Unite au fost în mare parte compensate de livrările pe alte piețe’ în noiembrie, a declarat Zichun Huang, analist la Capital Economics.
Potrivit cifrelor oficiale, în noiembrie, exporturile globale ale Chinei au crescut cu 5,9% față de aceeași lună a anului trecut, mai rapid decât se aștepta, dar au scăzut cu 28,6% în cazul exporturilor în Statele Unite. Evoluția exporturilor chineze este superioară estimărilor analiștilor intervievați de Bloomberg, care mizau pe o creștere de 4%.
De asemenea, importurile Chinei au urcat cu 1,9% în ritm anual în luna noiembrie, un ritm mai lent decât creșterea de 3% prognozată de Bloomberg, un alt semn al consumului intern lent.
‘Revenirea pe creștere a exporturilor în noiembrie contribuie la atenuarea cererii interne slabe. Dinamica economică a încetinit în trimestrul al patrulea, parțial din cauza problemelor din sectorul imobiliar’, a adăugat Zhiwei Zhang, președinte și economist-șef la Pinpoint Asset Management.
China și Statele Unite s-au angajat într-un război comercial în 2025, în urma revenirii lui Donald Trump la Casa Albă. Un summit între președintele SUA și omologul său chinez Xi Jinping, care a avut loc pe 30 octombrie în Coreea de Sud, a dus la măsuri reciproce de destindere, cel puțin temporare.
Exporturile au fost motorul economiei chineze timp de ani de zile, afectată de un consum intern lent și o criză prelungită a datoriilor în vastul sector imobiliar. China se confruntă, de asemenea, cu un șomaj ridicat în rândul tinerilor și o populație care îmbătrânește rapid.
Liderii chinezi, care mizează pe o creștere generală de cinci procente în acest an, urmează să organizeze o reuniune importantă în această săptămână dedicată planificării economice.
Exporturile în Statele Unite au totalizat 33,8 miliarde de dolari în noiembrie, comparativ cu 47,3 miliarde de dolari în aceeași perioadă a anului trecut. Acestea au scăzut aproape pe tot parcursul anului, dar, per total, au rămas rezistente.
În acest context, partenerii europeni ai Chinei sunt alarmați să vadă cum produsele chinezești le inundă piețele, ca urmare a războiului comercial cu Statele Unite. Europenii îndeamnă China să-și stimuleze consumul intern.
Președintele francez Emmanuel Macron, care tocmai s-a întors din China, unde a susținut cauza europeană, a amenințat duminică Beijingul cu tarife ‘în lunile următoare’ în cazul în care nu ia măsuri pentru a reduce deficitul comercial în continuă creștere cu UE. Protecționismul administrației Trump ‘exacerbează problemele noastre prin redirecționarea masivă a fluxurilor chinezești către piețele noastre’, a declarat Macron pentru cotidianul francez Les Echos.
Ministrul german al Afacerilor Externe, Johann Wadephul, se află în China până marți. Relațiile dintre Berlin și Beijing, deja tensionate de dezacorduri geopolitice, s-au răcit și mai mult în ultimele luni pe fondul tensiunilor comerciale dintre UE și China. Acest lucru nu a împiedicat China să redevină principalul partener comercial al Germaniei în acest an, înlocuind Statele Unite.