Fermierii germani au început luni dimineaţă o săptămână de proteste la scară naţională, ca răspuns la planurile guvernului de coaliţie vizând reducerea subvenţiilor la motorina pentru agricultori, în ideea de a redresa finanţele publice, transmite Reuters.
Imaginile arată convoaie de tractoare şi camioane, unele împodobite cu bannere, care erau deja la primele ore ale dimineţii pe drumurile din Germania, în pofida temperaturilor scăzute. Potrivit poliţiei, mai multe drumuri şi bretele de acces pe autostradă erau blocate, ceea ce a provocat ambuteiaje în trafic în cursul dimineţii.
Fermierii au promis că vor bloca traficul pe principalele artere până lunea următoare, avertizând că eliminarea facilităţilor fiscale va duce la falimentul fermelor.
Într-un interviu publicat luni, preşedintele Asociaţiei fermierilor germani (DBV) a cerut opiniei publice să dea dovadă de înţelegere faţă de situaţia fermierilor. „Nu vrem să pierdem sprijinul şi solidaritatea de care am beneficiat din partea unei mari părţi a populaţiei”, a declarat preşedintele DBV pentru revista Stern, adăugând că fermierii „nu vor accepta planificata majorare a taxelor pentru sectorul agricol”.
Criticile exprimate de fermieri în cursul săptămânii trecute au determinat coaliţia condusă de Olaf Scholz, care se grăbeşte să finalizeze proiectul de buget pe 2024, întârziat de o decizie a Curţii Constituţionale, să facă unele modificări neaşteptate, inclusiv să revină asupra planurilor care vizau eliminarea subvenţiilor pentru agricultori.
În loc să pună capăt dintr-o singură mişcare facilităţilor fiscale oferite pentru motorina fermierilor, subvenţia va fi redusă cu 40% în acest an şi cu 30% în 2025, urmând să fie eliminată începând din 2026. De asemenea, guvernul de la Berlin a renunţat la planurile care vizau eliminarea unui tratament fiscal preferenţial pentru vehiculele din industria forestieră şi agricultură.
Cu toate acestea, sindicatul DBV susţine că aceste modificări nu sunt suficiente şi nu a renunţat la planuri de a organiza proteste naţionale în cursul acestei săptămâni.