Bănci

Fitch confirmă ratingul UniCredit Bank, cu perspectivă stabilă

fitch
Foto: iStock

Fitch Ratings a confirmat miercuri la „BBB” ratingul UniCredit Bank SA din România pentru datoriile pe termen lung (IDR), cu perspectivă stabilă, informează un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

De asemenea, ratingul de viabilitate a fost menţinut la „bb”, cu implicaţii pozitive (RWP).

În opinia Fitch, confirmarea ratingului pentru datoriile pe termen lung şi al ratingului de sprijin al acţionarilor (SSR) reflectă probabilitatea ridicată de sprijin de la acţionarul majoritar al băncii, UniCredit SpA, iar perspectiva stabilă o reflectă pe cea a băncii mamă.

Ratingul de viabilitate al UniCredit Bank SA reflectă franciza sa moderată şi profitabilitatea mai slabă decât a băncilor mai mari din România. De asemenea, este luată în considerare calitatea satisfăcătoare a activelor, capitalizarea solidă, lichiditatea şi finanţarea stabilă. Implicaţiile pozitive (RWP) ale ratingului de viabilitate reflectă potenţialele beneficii la adresa profilului de creditare de pe urma anunţatei fuziuni cu Alpha Bank România.

Soliditatea mediului economic din România converge spre nivelurile din CEE, îmbunătăţind oportunităţile moderate ale băncilor din România pentru afaceri profitabile. Indicatorii financiari rezonabili ai sectorului şi perspectivele de creştere sunt puse în balanţă cu variabilele macroeconomice potenţial volatile ale României.

Expunerea ridicată a băncilor la ratingul suveran al României, fragmentarea semnificativă a sectorului, nivelul scăzut de incluziunea financiară în economie sunt slăbiciunile structurale cheie, apreciază Fitch.

Printre factorii care, individual sau colectiv, ar putea duce la acţiuni negative de rating în cazul UniCredit se află revizuirea în scădere a ratingului băncii mamă. O revizuire în creştere a ratingului UniCredit va necesita o îmbunătăţire a ratingului băncii mamă, precizează Ficth.

Cele mai recente știri

To Top