Economia chineză ar urma să înregistreze un avans de 5% în acest an, după o creştere „puternică” în primul trimestru, a estimat miercuri Fondul Monetar Internaţional (FMI), care a adăugat însă că se aşteaptă la o creşterea economică mai lentă în anii care vor urma, transmite Reuters.
Instituţia financiară internaţională a anunţat că şi-a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei chineze, atât pentru 2024 cât şi pentru 2025, cu 0,4 puncte procentuale, dar a avertizat că ritmul de creştere economică al Chinei va încetini la 3,3% în anul 2029, din cauza îmbătrânirii populaţiei şi unei îmbunătăţiri mai lente a productivităţii.
În prezent, FMI mizează pe faptul că a doua economie a lumii va înregistra o creştere de 5% în 2024, pentru ca în 2025 ritmul de creştere să încetinească la 4,5%. Anterior, FMI miza în cazul Chinei pe o creştere de 4,6% în acest an, dar a devenit mai optimist ca urmare a măsurilor adoptate în ultimele săptămâni de autorităţile de la Beijing pentru a stimula piaţa imobiliară.
„Revizuirea în sus a cifrelor pentru acest an reflectă în primul rând faptul că avansul din primul trimestru a fost mai puternic decât ne aşteptam şi că au fost unele măsuri de politică suplimentare anunţate recent”, a declarat directorul general adjunct de la FMI, Gita Gopinath, la Beijing.
Economia chineză a înregistrat o performanţă peste aşteptări în perioada ianuarie-martie 2024, cu un avans de 5,3% în ritm anual, însă presiunile deflaţioniste persistă şi o criză prelungită în sectorul imobiliar continuă să frâneze creşterea economică.
„Inflaţia este aşteptată să crească, dar să rămână la un nivel redus, în condiţiile în care activitatea rămâne sub potenţial. Inflaţia de bază este prognozată să crească doar gradual şi să atingă o medie de aproximativ 1% în 2024”, a spus Gita Gopinath, la conferinţa de presă la care a fost publicat raportul anual al FMI privind politicile economice ale Chinei.
Mai multe date statistice pentru luna aprilie publicate recent, precum producţia industrială, schimburile comerciale şi preţurile de consum, sugerează că economia chineză, evaluată la 18.600 de miliarde de dolari, a depăşit cu bine o parte din riscurile imediate de recesiune dar cu toate acestea există analişti care spun că nu este sigur încă dacă revenirea este una sustenabilă. De exemplu, vânzările cu amănuntul în luna aprilie au înregistrat cel mai modest avans de după luna decembrie 2022, când erau în vigoare restricţiile impuse din cauza COVID, în timp ce preţul noilor locuinţe a înregistrat cel mai rapid declin din ultimii nouă ani.
„Riscurile la adresa perspectivelor sunt orientate în jos, inclusiv cele care provin de pe urma unei reajustări mai îndelungate decât se aştepta în sectorul imobiliar. Actuala corecţie de pe piaţa locuinţelor, care este necesară pentru a reorienta sectorul pe o traiectorie mai sustenabilă, trebuie să continue”, a spus Gopinath.