Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Finanţelor, majorarea bugetului total al Programului IMM Plus cu aproximativ 2,5 miliarde lei, până la suma totală de aproximativ 15 miliarde lei, conform unui comunicat al ministerului.
Astfel, se majorează şi plafonul total al garanţiilor de stat care pot fi emise în cadrul Programului cu suma de 2,22 miliarde lei, până la valoarea totală de 13,32 miliarde lei şi bugetul grantului cu peste 279,875 lei până la valoarea totală de 1,68 miliarde lei.
„Majorarea bugetului Programului IMM Plus vine ca un răspuns firesc la solicitările antreprenorilor, care au manifestat un interes deosebit pentru accesarea programului. Prin această suplimentare, ne asigurăm că alte aproximativ 2.000 companii vor beneficia de sprijinul necesar pentru dezvoltare şi investiţii. Aceste instrumente financiare sunt esenţiale pentru a oferi mediului de afaceri resursele necesare pentru a-şi dezvolta afacerile, a crea locuri de muncă şi a stimula inovaţia. Guvernul rămâne un partener de încredere pentru antreprenori, susţinându-i în eforturile lor de a contribui la creşterea economică sustenabilă a ţării noastre. În acest fel, facilităm accesul la finanţare, reducând riscurile asociate şi oferindu-le posibilitatea de a-şi extinde activităţile şi de a deveni mai competitivi pe piaţă”, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, în comunicat.
Ministerul Finanţelor a explicat că suplimentarea bugetului este necesară având în vedere interesul ridicat al antreprenorilor şi autorităţilor locale pentru accesarea programului, astfel că, din plafonul de garanţii valabil până la 30 iunie 2024, de 11,1 miliarde lei, suma de 7,99 miliarde lei alocată FNGCIMM era utilizată în proporţie de 96,28%, suma de 2,01 miliarde lei alocată FGCR era utilizată în proporţie de 98,62%, iar suma de 1,1 miliarde lei alocată FRC era utilizată în proporţie de 27,53%.
Prin aprobarea măsurilor propuse se va permite accesul la credite pentru realizarea de investiţii şi capital de lucru pentru încă 2.300 de noi beneficiari. Astfel, numărul maxim al acestora creşte la 13.800, de la 11.500 cât erau prevăzuţi înainte de majorarea bugetului IMM Plus.
Dispoziţiile legale în vigoare în domeniul ajutorului de stat permit majorarea bugetului unei scheme de ajutor de stat cu până la 20%, fără a fi necesară notificarea Comisiei Europene, explică MF.
Schema de ajutor de stat IMM Plus a fost autorizată de către Comisia Europeană la data de 8 aprilie 2024. Plata dobânzilor se realizează trimestrial pentru trimestrul anterior, până la data de 31 iulie 2026 inclusiv.
Prin Program, se acordă garanţii de stat, în procent de maximum 90% din valoarea finanţării, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat, pentru unul sau mai multe credite pentru realizarea de investiţii şi/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru finanţarea capitalului de lucru.
Valoarea maximă a finanţărilor acordate unui beneficiar nu poate depăşi 5 milioane de lei pentru creditele/liniile de credit pentru finanţarea capitalului de lucru, respectiv 10 milioane de lei pentru creditele de investiţii, cu excepţia beneficiarilor din domeniul agriculturii primare, acvaculturii şi pisciculturii pentru una sau mai multe activităţi finanţate, pentru care valoarea maximă a finanţării este de 5 milioane de lei.
Potrivit sursei citate, beneficiarii programului care au contractat credite de investiţii şi/sau credite/linii de credit garantate beneficiază de un grant în limita cumulului rezultat din valoarea comisionului de risc, a comisionului de administrare, aferente garanţiei acordate, pe toată durata de valabilitate a garanţiei acordate, şi a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credit, acordate pe o perioadă de maximum 12 luni, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 2,25 milioane de euro pe întreprindere, respectiv echivalentul în lei a 280.000 de euro/întreprindere în cazul beneficiarilor din domeniul agriculturii primare şi 335.000 de euro/întreprindere în cazul beneficiarilor din domeniile pescuitului şi acvaculturii. În cazul UAT-urilor, valoarea grantului acordat nu poate depăşi echivalentul în lei a 2,25 milioane de euro.
Componenta IMM Romania Plus facilitează accesul la finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniştii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiţii sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanţarea altor credite de investiţii sau cheltuieli destinate achiziţiei de părţi sociale şi acţiuni.
Componenta AGRO Plus este dedicată întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniştii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.
Componenta IMM PROD Plus are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităţilor şi finanţarea investiţiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care activează în sectoare productive.
Componenta Construct Plus are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice, susţinerea investiţiilor în domeniul energiei verzi şi alinierea la obiectivele de mediu implementate de: IMM-uri şi întreprinderi mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcţiilor, inclusiv start-up-uri, precum şi arhitecţi şi birouri individuale de arhitectură; Unităţi Administrativ Teritoriale (municipii, oraşe, comune).
Componenta RURAL Plus are ca obiectiv acordarea de facilităţi de garantare de către stat în mod transparent şi nediscriminatoriu pentru creditele de investiţii şi creditele/liniile de credit pentru capital de lucru acordate fermierilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi întreprinderilor mari din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.
Componenta INNOVATION Plus are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale pentru companiile româneşti inovative şi/sau care îşi promovează produsele şi serviciile destinate exportului.