Guvernul italian, producătorul italian de anvelope Pirelli și acționarii săi caută modalități prin care să pună capăt implicării companiei chineze de stat Sinochem în producătorul de anvelope cu sediul la Milano, pe fondul presiunilor venite din partea SUA, a relatat marți Financial Times.
Sinochem este cel mai mare acționar al Pirelli, cu un pachet de 37% din acțiuni, iar din acest motiv producătorul italian de anvelope ar putea pierde accesul pe piața din SUA, care este responsabilă pentru o cincime din veniturile sale. Participația deținută de Sinochem la Pirelli îngrijorează Washingtonul pentru că grupul italian a pus la punct o tehnologie care permite ca datele colectate de la anvelopele sale Cyber Tyres să fie transferate, în timp real, către vehicul.
Potrivit Financial Times, care citează surse din apropierea discuțiilor, autoritățile de la Roma analizează o nouă intervenție, deoarece în luna martie 2026 va intra în vigoare interdicția impusă de Washington cu privire la echipamentele hardware și software dezvoltate de companii sprijinite de firme chineze și care interacționează cu mașinile americane.
Pe piața din SUA, Pirelli vinde în primul rând anvelopele sale premium care încorporează cele mai noi tehnologii. În ultimele luni, oficialii americani au făcut presiuni asupra autorităților de la Roma pentru a limita influența Sinochem asupra Pirelli, potrivit mai multor surse din apropierea acestui dosar. Sursele au adăugat că deși șefii de la Pirelli au încercat să pună capăt acestei dispute, oferind Sinochem mai multe opțiuni, inclusiv vânzarea participației sale, directorii grupului de stat chinez nu au răspuns imediat. Cu toate acestea, Sinochem a numit luna trecută banca franceză BNP Paribas drept consilier pentru a explora opțiunile de vânzare, au adăugat sursele.
Dacă ambele părți nu reușesc să ajungă la un compromis până la finele acestei luni, ‘ultima soluție’ ar fi ca guvernul Meloni să suspende drepturile de vot ale Sinochem la Pirelli, în temeiul unei legislații speciale care îi permite să impună limite sau să se opună prin veto la investițiile companiilor străine în active italiene strategice.
Cu toate acestea, ministrul italian al Industriei Adolfo Urso a declarat pe 30 decembrie că guvernul italian a făcut eforturi pentru a aduce părțile înapoi la masa de negocieri. ‘Este un element pozitiv că părțile au reluat dialogul’, a spus Urso.
În anul 2015, compania ChemChina, susținută de statul chinez, a cumpărat Pirelli și a relistat producătorul de anvelope la bursa de la Milano în 2017. Ulterior, în 2021, ChemChina a primit aprobarea finală de a fuziona cu Sinochem. Tensiunile între grupul italian și Sinochem au izbucnit după ce acționarul chinez a încercat să-și întărească controlul asupra producătorului italian de anvelope după fuziunea cu ChemChina.
Fostul director executiv de la Pirelli, Marco Tronchetti Provera, al cărui holding Camfin este acum al doilea cel mai mare acționar la producătorului de anvelope, a tras un semnal de alarmă cu privire la interferența Beijingului în managementul și guvernanța Pirelli. Acest lucru a determinat intervenția directă a Romei în 2023, în conformitate cu așa-numitele ‘puteri de aur’. Destinate să protejeze ‘informațiile relevante din punct de vedere strategic și know-how-ul companiei’, aceste puteri au permis autorităților de la Roma să limiteze accesul și schimbul de informații între Pirelli și Sinochem precum și să impună cerința unei majorități de patru cincimi pentru unele decizii ‘strategice’ ale consiliului de administrație.
În luna aprilie 2025, consiliul de administrație de la Pirelli a deposedat Sinochem de controlul său asupra producătorului de anvelope, creând tensiuni între acționarii chinezi și italieni. Italia a avut grijă totuși să nu mai antagonizeze guvernul chinez și speră să găsească o soluție amiabilă la dispută.
Grupul Pirelli a intrat în România în anul 2004, când a înființat compania ‘Pirelli Tyres România’. Construcția fabricii de anvelope de la Slatina este un proiect greenfield început în 2005, iar primele anvelope au fost fabricate în 2006.