Guvernul a transmis, joi seară, că salută aprobarea de către Comisia Europeană a Aplicației depuse de România pentru finanțare prin Programul SAFE (Security Action for Europe).
Potrivit comunicatului transmis AGERPRES de Guvern, în cursul săptămânii viitoare proiectele incluse în aplicația depusă de țara noastră vor fi comunicate public.
Sursa citată amintește că România beneficiază de 16,68 miliarde euro, a doua cea mai mare alocare din Programul SAFE.
‘După aprobarea Comisiei Europene, Consiliul urmează să adopte deciziile de punere în aplicare, iar ulterior, Comisia va finaliza acordurile de împrumut, primele plăți urmând să fie efectuate în martie 2026. Aplicația României a fost aprobată astăzi alături de planurile depuse de Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Croația, Cipru, Portugalia. Mulțumim pentru efort colegilor din grupul SAFE și celor din Cancelaria Prim-Ministrului, care au asigurat munca de secretariat. Până în 2030 România trebuie să valorifice această oportunitate prin finalizarea achizițiilor’, se mai menționează în comunicatul Guvernului.
Pe același subiect, premierul Ilie Bolojan a menționat, joi seară, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că printre proiectele care vor avea finanțarea asigurată prin intermediul SAFE se numără autostrăzile din Moldova: Pașcani – Suceava – Siret și Pașcani – Iași – Ungheni.
‘De asemenea, pe baza acestor finanțări, ne vom întări industria de apărare prin investiții, transfer de tehnologie militară și crearea de noi locuri de muncă. Proiectele vor contribui la dezvoltarea infrastructurii militare și civile, la dotarea armatei române cu echipamente moderne de apărare și la creșterea securității țării noastre. Aceasta este o etapă importantă în eforturile Europei de a-și consolida securitatea’, a mai afirmat premierul Bolojan.
Regulamentul SAFE a fost adoptat la 27 mai 2025, ca parte a Strategiei ‘Pregătire 2030’, un pachet ambițios de apărare care oferă statelor membre ale UE pârghii financiare pentru a stimula o creștere a investițiilor în capabilități de apărare.
Instrumentul SAFE (Security Action for Europe) este un mecanism financiar temporar al Uniunii Europene, cu un buget de 150 de miliarde euro, sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase.